N-ai zice că este vorba despre o carte de debut, dincolo de granița tăcerii. Semnatarul, Valentin Irimia, membru al Grupului de la Ploiești este, în același timp, un bun cantautor ce m-a dus cu gândul la mișcarea Flower Power, în mod special la manifestul artistic al lui Bob Dylan. Însăși poezia lui vine ca un astfel de manifest al ideii, într-o construcție fără cusur, fără opintelile formale sub presiunea imediatului înconjurător.
Pentru că temele abordate vin, desigur, din această zonă existențială, pe care Valentin Irimia o explorează într o manieră originală, proprie adevăraților poeți, care ridică eşafodajul poeziei peste rugul veșnic aprins al simțămintelor omenești.


,,Chemarea nedeslusitului "este o acoladă a gândului la granița percepției poetice senzoriale, dureroasă de cele mai multe ori, prin deschiderea unor răni ancestrale.
         Conceput în patru părți -,,cărți", cum le numește chiar autorul, volumul se conturează din aceste structuri într-o ordine universală firească. Plecând de la Cartea I-Haotidiada, ca perceptie a haosului imanent într o formă constatatorie, bine susținută poetic, cu elemente stilistice evidente, convingătoare, însăși rima făcând parte din această recuzită ce leagă unitar versurile înspre poezie, precum:
 
,,Se răsfira o boare de -nceputuri
Un zvon desfoliind înfiorări
Povară și ofrandă altor trupuri
Și pofta lor ca un pieziș pe scări,
 
Înțelepciunea cere să se nască
Dar golul timpului nedumerit
Şi-asează masca peste altă mască
Și noima lui se înfășoară -n mit " (poezia ,,Leagăn " ).
 
         Cărțile se leagă între ele, Cartea a doua, ,,Alintul tenebrelor "deja sugerează reflectarea realității prin sufletul poetic, vine cu mai multe răspunsuri decât întrebări, lumea înconjurătoare își găsește refugiu, fără a se mai risipi, în chiar poetul ce şi-a deschis porțile pribegiei ca destin. Cuvintele încep să lege nu numai frânturile de lume surprinse de poet în declinul lor, dar și ecourile acestora înăuntrului care trebuie să liniştească volburile. El, poetul, se va ,,întenebra " de toate trecerile prin haos, își va asuma întâmplările timpului risipite nepăsării, pregătind, ,rugul de-ndurare" pentru cea de-a treia Carte, ,,Cântece de taină ".  Găselnita pentru depășirea tenebrelor pare-se a fi dragostea, marea taină tăcută a suferinței, ,,imposibila taină ",cum îi spune autorul, în sensul nemărginirii. Poetul va încerca o eliberare din propria veghe, alegându-și o pereche imaginară cu care va împărți durata iubirii. Ne dă uneori impresia unui ,,alter ego" care îi răscumpără durerea fără prejudecăți narcisiste, precum în poezia ,,Clipă furată ",
 
,,Parcurgi un anotimp fără durată
Purtând în trup amare frumuseți
Şi-n ochi cu înserări și dimineți
Te scurgi dinspre oricând spre niciodată,
 
De sub deochi de oarbă prevestire
Vom zăbovi prin zodii de-mprumut
Mirați că niciodată n-am știut
De ce iubirea s-a numit iubire ".
 
         Și pentru că orice existență este ciclică, Cartea a patra, ,,Elegii șoptite ", vine să închidă, cu o diagonală metafizică, spațiul creat de poet ca posibil refugiu, demonstrând că omul, invariabil, revine la stările de neliniște, chiar declin, nu ca regăsire ci ca o permanentă căutare.
 
,,Alunec pe-o iluzie abruptă
M-absoarbe o chemare fără glas
Sunt clipa ce din veșnicii se-nfruptă
Eu -Prometeul răstignit pe-un ceas,
 
Cum m-as tămădui prin mine încă
Să-mi distilez tot sângele amar
În vene-mi urlă patima adâncă
Nemarginire - singurul hotar ",
 
         Spune poetul în poezia ,,Singurul hotar ", tot el declarând, suficient de grav cât să fie crezut, că ,,ne naștem singuri ".Aş adăuga eu că acest destin se duce până la capăt, trăind și murind la fel de singuri. Ca și cele patru părți -cărți ale volumului ,,Chemarea nedeslusitului "pe care Valentin Irimia le aduce la mal într-o deplină simbioză a chemării abisului, mai degrabă decât a nedesluşitului. Pe o insulă numai a lui, unde se poate exila, de fiecare dată, pentru întâlnirile de taină, cu Poezia.