1 (Vernisaj electiv)

Stau la masa de scris cu fruntea plecată pe hrisovul domnesc
pe care mă grăbesc să-ți scriu slovele încrustate pe corolele florii de colț!
Veștile pe care vreau să ți le dau în vileag
sunt din veacul trecut de importantă istorică!



După vernisajul viziunilor tale expuse în public
la care am participat alături de Euridice,
admiratoarea metaforelor mele de suflet
mă grăbesc să-ți răspund la sintagmele
pe care mi le-ai expediat la Post Restant pe-o trestie cântătoare!

După armistițiul de seară încheiat cu năvălitorii având răgazul și siguranța
că în regatul de cetini domnește pacea și liniștea am plecat în expediția
către Țara Micsandrelor de lângă Vârful cu Dor,
care n-a existat niciodată, să pot admira răsăritul din bastionul de nuferi!...

Până acolo drumul e lung și anevoios.
Am fost nevoit, prietene, să traversez galaxia din Alfa până în Zeta,
trecând deșertul crepuscular de lumină
purtat în spate de caravana cămilelor domnului Dromihete
având geamantanele burdușite cu metafore colorate și săgeți otrăvite,
împrumutate de însuși Cupidon,
cel care nu se teme de iubire sau moarte!

Îți mai destăinui prietene, un amănunt demn de luat în considerație:
în cocoașele cămilelor mi-am pus viziunile ochilor
căutători de comori precum și aripioarele de lebădă color
ale prințesei mele de suflet, Euridice,
să-i pot ține în frâu telegarii anilor tineri și mai ales vârcolacii:

Să nu care cumva în Panteon să înceapă eclipsa de lună.
Înainte de a ajunge la Stația Terminus
după ce am trecut cu bine câteva dune de nisip
în deșertul galaxiei a avut loc un taifun de luceferi și stele
făcând să se cutremure streșinile universului!

Acolo, prietene, mi-am pierdut un număr important de cămile
făcând parte din caravana cu care traversasem
Deșertul Culorilor de pe șevalet,
îngropându-se definitiv în nisipul clepsidrei făcând
să înțepenească pentru câteva clipe iarba timpului de pe pământ!

Astăzi când mă învrednicesc să-ți scriu prezentul hrisov domnesc
pe genunchi pe locul acela a răsărit o livadă cu vișini
cu un arhipelag efemer de tăcere înconjurat de palmieri
unde din când în când poposesc călătorii obosiți de năvala aștrilor
abdicați în nisipul deșertului!

Când te hotărăști să mă regăsești vină aici să contemplăm împreună
frumusețile lumii, imaginile  derulându-le cu încetinitorul
pentru a ne folosi la vernisajul expoziției mele personale
care va avea loc la noi acasă
în Amfiteatrul de vară de lângă Olimpul Ceahlăului!

2
(Tratat de estetică universală)

Prietene, aseară am visat un nor sângeriu, sofisticat de corăbii,
având luna feciorelnică la proră!
Pluteam într-o arcă albastră de nuferi.
Voiam să ating cu arătătorul de mărgean galaxia.

O lebădă albă a despicat anotimpul iubirii în două:
pe-o parte liniștea pe cealaltă parte
de lângă rădăcinile Sfinxului neliniștea!
Aveai miere în grai și statură de mire fericit
lângă bagdadiile de cleștar ale Ceahlăului!

Mi-ai dăruit cu mărinimie vorbele, verbele,
adverbele, proverbele de laudă pentru cuvenitele mărturii
să le încrustez în zidurile de marmură albă ale Sarmisegetuzei,
asemenea tablelor legii adunate-n colind!

Nu m-am sfiit să înfrunt cu inima de la rădăcinile
Turnului Babel legea negării negației!
Numai tu ai știut ca nimeni altul să alcătuiești
pentru locuitorii acestui oraș de provincie
primul tratat de estetică universală!

Iubind slovele cântecelor noastre de dragoste
ai știut să pui la timp punctul pe „I”,
sintagmele rostite de tine din Alfa și până-n Zeta
devenind lujeri de flacără amirosind a verde crud
și a mireasmă de floare albastră!


 3
(De la celălalt capăt al orelor)

Îți scriu prietene slovele pe genunchi
de la celălalt capăt al orelor!
Au îmbătrânit florile câmpului aşteptându-mă!
Biserica de nuferi din colț a luat-o razna prin lume
căutându-te pe străzile Europei!

Cândva am iubit aceeași fată morgană!
Îi citeam pe furiș sintagmele de dragoste
adunate în încăperea metaforei!
Ar fi trebuit să împărțim apostolește lumina magnoliei
care ne ține în viață pe toți, farisei, derbedei,
împărați sau misei!

La noi în Sarmisegetuza cântecul privighetorilor
e un act de mare curaj!
Lașitatea clămpănitorilor de aforisme
am pus-o împreună la zid!...

Să putem decreta de pe Cozla dinspre soare răsare
drumul păsărilor migratoare
ducând pe aripi aureola macilor
din livada de vișini!

Într-o zi prietene, ne vom trezi memorialiști
rememorând versete lungi din Eminescu
stând la sfat în grădina Copou
ca doi voievozi cumsecade!

Rândurile scrise tremurat, brazde de lut înrourat
ne vor aduce aminte în ianuarie
veac de lumină glorios
de voievodul limbii românești,

rămas tânăr și ferice privindu-ne semeț din cartea de cetire,
june înțelept îmbrăcat în haine de mire
purtând floarea albastră la butonieră,
palid luceafărul luminii drept sceptru!

Mi se spune adesea prietene,
că sunt o mie și una de lucruri și gânduri
pe care o dată la o cupă de azur pelin
peisajele le-am vernisat împreună!

Le păstrez pentru cuvenitele mărturii
în cinemateca de aur a străbunicului Dosoftei,
paj la Curtea europeană a veacului!
Din perspectiva unor esteți de elită noi doi,
Stimabile, rămânem totuși în galaxie o forță !

Luceafărul lui Eminescu în fiecare seară ne salută
ținând în palme un ram ilustru de tei înflorit,
(un cocor aristocrat venit tam nisam
de dincolo de Nistru)
să ne spună mirat Bună seara și bine v-am găsit
pe un pod de flori durat de Apolodor!

4
(Galaxie minusculă)

Înaintez băsmuind prin miracole, făclie voievodală de Paști,
grațios răsăritul luminându-ne chipul părinților iconoclaști!
Până la stația Terminus,
cântecul privighetorilor ni-l vom împărți apostolește,
pe din două, să putem auzi dairelele vântului
cum plouă la geamuri cu arpegii de nuntă,
(o galaxie minusculă cu tâmpla căruntă!)

Alergăm smeriți prietene, cu Nimeni de mână
purtând pe umeri mantaua cerului de cipris!
Până la stația terminus unde ne-așteaptă minunea minunilor
mai avem de străbătut pădurea de cetini
îmbrăcată în mantie de argint de către un june faur
și-un continent de cerbi țintați în frunte!

De-atâtea verbe, proverbe, adverbe, văile cerului le-aud hăulind
înnodând la marginea mării oracole de polen și azur
să-l încânte pe domnul nostru Mihai Eminescu
voievod pe inimi și aduceri aminte,
floricică floare albastră avem un singur dor
să viețuim laolaltă într-o pădure de candori!

5
(Stând la sfat cu gorunii)

Ești verb vocativ dintr-un imn al făgăduinței
la persoana întâia singular care combinându-se cu cifra patru,
(un zeu anonim) rezultă mai mult ca perfectul luminii
care nu se mai împarte cu nimeni
în niciun gest de tăcere idolatru!
Rămânând tandru și drept, lance purtată de Ares în fața furtunii!

Prietene, așa cum stai cu tâmpla rezemată
de Oiștea Carului Mare
te asemăn la chip cu străbunicul meu Herodot
urcând cu fruntea spre Soare Răsare
cu izvoare și munți de lumină cu tot!

Pentru noi ești brațul protector al iubirilor și bucuriilor toate
însemnându-le cu inima și sufletul
în cartea de cetire a neamului de Basarabi și mușatini!
În fond și la urma urmelor amândoi suntem doi demiurgi cumsecade
în fiecare zi stând la sfat cu gorunii!

În rest, ce mai contează în cetățile Petrodavei rămâne doar poezia
laolaltă cu munții roși de amiază, descântecul ciocârliilor
contemplându-ne de dor în cetăți biografiile norilor
zugrăviți de pictorul Grigorescu poposit la Agapia!

6
(Estetica rădăcinilor violete)

La banchetul dat în cinstea iubirii
rămânem fiecare torță de căpătâi
dintr-un preludiu de aduceri aminte
punând zălog pe aripi ochiul fericit al lui Zamolxis

veghind în numele tuturor esteților lumii
rădăcinile luminii violete
descoperite la temeliile munților noștri
bătuți cu buzdugane de aur și diamante

ca pe vremea unui idol cu nume de domn,
jumătate troiță de grâu,
cealaltă jumătate moară estivală de vânt
plutind în lotci azurii nărăvașe pe râu!

7
(Stea, logo-stea de ambrozie fără cusur)

Ți-am spus-o cândva,
a cui e sania cu dediței,
stea, logo-stea de ambrozie fără cusur!?
A ta, ori a mea!?

Merg pe drum pădurea mă întreabă
de ce-mi port căința roabă,
prin imperiul nimănui agăţându-mi lira-n cui,
purtând floarea lângă geană
dintr-o stirpe de domniță,
strai nurliu de garofiță!

8
(Invocație)

Te invoc, prietene, ca pe-o frescă bizantină
întoarsă din războiul umbrelor acasă,
în Panteonul de nuferi astrali!
Este ca și când din Nadir răsăritul
ți-ar cânta la fereastră florile dalbe
dintr-un tulnic roz-alb de luceafăr!

Este ca și când în Poiana narciselor
am lua parte la vernisajul macilor roșii
răsăriți în livada de vișini a regelui Lear
dintr-o altă dimensiune a cerului!

Este ca și când inima mea
îmbrăcată în cămașa de aur a grâului
ți-ar băsmui o poveste de dragoste
până la Stația Terminus!


9
(Aură de vis)

Stăm de vorbă îndelung despre una sau alta
cu firul ierbii răsărit pe grui ca doi săteni cumsecade
întorși acasă de la coasă cu secera lunii pe-un umăr,
un ram nuntit de tămâioasă!

Spre unde ne treceți voi aripi sărutate de vânt!?
În bastioanele de șofran ale cucului
din livada voinicului se crapă de ziuă!
Razele lunii, petale albastre sunt trase la piuă cu luceferi cu tot,
(suspinul lacrimii căzute-n chivot!)

Împingeam cu tâmpla inima răsurii,
cu sprânceana mângâiam un înger
cocoșat de cugete înalte
aurind cu palma jumătate
tot albastrul mării sorocit de Dante!

Cât n-aș da pădure de candori
să-mi pețesc din vatră toți arginții mumii,
un imperiu jinduit de sori
înflorind cu tâmpla din izvoare crinii!

Aură de vis te știu în toate,
jumătate despot răstignit, jumătate înger neblagoslovit,
Cal troian râvnit cu dinți de lapte!
O, de-ați ști prieteni când în cetini se coboară vara
ne grăbim s-ajungem mai devreme
să-și serbeze coacerea secara

un daimon de frunze, curcubeu arzând ca para,
tâmpă Niagara sărutându-ți aripa din frunte…

10
(Enigmă de nuferi)

Doamne, drumul până la tine, prin pustie a fost greu,
sinuos, cum ți-a fost voia, enigmă albastră de nuferi!
Invocând de pe cerul genuni lumina ambroziei
până când Calul Troian a descins lângă un mal de corăbii,

Burebista și Decebal neînfricatul ne-au însămânțat
glia până la Marea cea mare, puii cloștii de aur
ciugulindu-ne din palme boabe de luceferi și stele,

pădurile înfrunzite de mierle, hulubi , filomele
pe-un tărâm al făgăduinței la marginile galaxiei,
pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
pe unde a poposit o dată măria sa Mesia!

Clarvăzătorul de minuni și miracole
agățate de trupul zglobiu al metaforei inimii noastre
ce-și trage sorgintea de la Râm
într-un pridvor de floare albastră!...

Aici, am inventat pentru ochii căutătorilor de comori,
vizionare grădinile de merișori înfloriți și mălini
privegheate de ochii Măiestrei!


11
(Palmele căutătorilor de miracole)

Sub privirile tale, Doamne,
se preschimbă ereditatea în păsări și-n plante!
Luna răsărită în cerul primordial,
banchiză de cetini marină,

palmele căutătorilor de miracole,
au luat cu asalt galaxia
până la rădăcinile Turnului Babel!

Pe pământ, în Târgul cu vechituri
și aripi de ferigă
în zori va începe denia,
un pâlc de stele stacojii de pe vremea
cuceritorului Evului Mediu
ce-și spune Grigore Ureche,

Mi-au dat multă bătaie de cap
coralii de la picioarele Sfinxului
fiind prea târziu sau mult prea devreme
va fi imposibil să mai punem la final pe „I”
ghilimelele de prestanță, însemnele unui grămătic fericit,
o faimoasă insulă gri!


12
(Pete de culoare pe șevaletul imaginației)

Puteam să fiu un căprior de foc,
livezile să-și pârguiască-n tihnă vara,
din ceruri curcubeul amirosind a trandafiri și siminoc!
Iureșul luminii descânt de pâine și cicoare
înscăunat pe-un deal de lujeri, Împărat!

Aud galopul cetelor de cai
petrecăreț amurgul în codrul de aramă,
un pui de sturz devine acrobat
valsând pe-o stea imaginară
adusă de Rusalii plocon la noi în sat la sărbătoare!

Pe dealuri munții devenind roșii medalii!
La Curtea Veche am avut curteni o hulubiță și-un cocor!
Arcaș pe zidul Sarmisegetuzei ne-a fost măria sa Aleanul,
un Sfarmă Piatră roșcovan

avându-și reședința de vară într-un lan de grâu
pe unde doar ielele își fac de veacuri frumusețea
întinerindu-ne rădăcinile și izvoarele satului: a, e, i, o, u, ă, î,
mult îmi place, Doamne, cântecul! Iu-hu- huu, Iu-hu-huuu!

 13
(Îmbrăcați în cămașa de forță a cerului)

Fâl, fâl, fâl, privesc de la sol prin hublouri
zborul pelicanilor seara,
(o horă albastră încinsă de pescăruși)
nuntind prelung peste stuhuri
îmbrăcați în cămașa de forță azurie a cerului!

O cohortă roșie de pești zburători
ne pune pe frunte cununa de cipris,
Ondină cu umeri de sori!
Clarvăzătorule, împrumută-mi puterea cuvintelor,

culorile toamnelor călăuze să-mi pot construi la capăt de drum
o colibă sihastră cu pereți doinitori
acoperită cu nori, ziduri căptușite cu aripi de fluturi sinilii!

Să fiu izvorul luminat cu soarele întors la rădăcină
pe-o vatră de Carpați și-un câmp pătrat de flori
încins c-un curcubeu de foc
și-un brâu de ghiocei păstrând în adânc
comori aurii de diamante c-o Dunăre albastră la mijloc!


14
(Columbar de ferigă)

Nu se mai poate face nimic.
Suntem nevoiți domnilor să ieșim cu mic și mare în stradă!
Din motive catastrofale ni s-a interzis să cântăm la violoncel
în incinta Panteonului „G.T. Craioveanu”!

În viitor vom fi nevoiți cu de-a sila să urlăm la lună
după o tigroaică nebună urcați pe metereze!
Nu cumva mai marii cetăților suferă de autism!?
Boală destul de modernă, (anapoda!)

Ne pândește la doi pași întunericul,
Moartea îmbrăcată în haine de gală!
Împingeți din Arhipelag răsăritul
să izbucnească pe colina de cetini lumina,
harfa de iarbă cu odoare cu tot!

Amurgul a fost exilat în odaia bunicului
îmbrăcat în cămașa de forță a brândușelor  tinere
într-un columbar de ferigă!
Ochiul Gâdelui ne privește pieziș
încrustat definitiv într-un lujer de rigă
din os domnesc!


15
(Îngeri cântând la trompetă)

Pe vremuri mi se spunea cu nonșalanță
„Colecționarul de păsări”,
din pricina magnoliei care înflorise tam nisam
la poarta Împăratului Roșu din metropola noastră,
dintr-un labirint de narcise, de cete de licurici și de vise!

Am fost nevoit să-mi port buzduganul
ghintuit cu mierle în văzul lumii
escaladând bastioanele Cozlei și Cernegurei
pe-un armăsar înaripat
semănând la chip cu ramura de măslin!

Pe-atunci, Doamne, eram ferice și demn
atingeam galaxia cu creștetul de mărgean al metaforei
lăudându-l de dor pe Mesia cu frunza inimii de maghiran!
Micșunelele și zorelele de la fereastra iubitei
erau în mare vogă: învățau firele ierbii în livezi să doinească!

Pe dealuri îngerii cântau la trompetă,
purtau pe umeri togă de omăt
dând buzna prin argintării!

16
(Smerenia umbrelor)

Încă nu m-am decis, domnule Kafka,
să mă înscriu în tagma trubadurilor veseli
iubitori de narcise și vernisaje galante!
Am avut alte preocupări mult mai mărețe!

Am tăiat frunze la câinii precupeților,
cioplitori de sonete insidioase
pe o buturugă uriașă de dud înfrunzit,
stelele fiind tocate mărunt la mașina de scris!

Preocuparea cu pricina, stimabile, mă stimulează
al naibii de bine să scriu versete de duh
în rime încrucișate
pe corolele trandafirilor japonezi
pentru puii de mierlă din livada vecinului Ismail Mitocaru!

La urma urmelor nu degeaba am fost catalogat
de scribii feudali de la Curtea Imperială
a veacului lipsiți de simțul civic și talent
un poet arțăgos al cetății de baștină!

În rest ce mai contează, primesc pe gratis
să mi se atribuie încă o cleveteală banală în plus.
Smerenia umbrelor am îngropat-o la doi stânjeni
lângă gardul de sârmă ghimpată
alături de-o cucuvaie prostituată
purtând aripi de chimen!...

17
(Vestigii de lux)

Deunăzi am aflat, Elena, Doina, draga de ea
suferă de sindromul smereniei!
Unii spun, esteți vestiți,
în curând vom asista la o nouă eclipsă a lunii!

Cei din urmă savanți bizantini
și-au dat în vileag tainele ascunse
în câteva vestigii de lux ale materiei!
Au fost făcute experimente pe viu
obținând-se o nouă specie de crini
care pot influența imaginația  filozofilor tineri
în creșterea viermilor de mătase!


18
(Păstrând în grote tainele )

Vacarm de țipete mi-a fost să îndur știutul gâde taciturn,
(un telescop de trestie nocturn!)
Puteam să fiu descântecul poienii,
știutul răsărit de-armindeni cu chip de sturz din Cana Galilei,
petrecăreți să urce-n soare vămile de safir ale scânteii,
un ram de vișini și de cimbrișor desprins din Ursa Mare!

Spre galaxie, Doamne, urc pe brânci
păstrând în grote tainele de-atunci nepângărite,
(uitările rămase la cuțite!)
Înțepenite zările de-acasă
nuntesc pe-un ram de chiparoasă,
giulgiu de nuferi cu văpaia roasă!

De-ar fi arginții sorții să-mi socoti
mi-aș drămui iubirile de dat la toți cu cer cu tot,
(o vatră franciscană încinsă de omăt!)
Izbânzile de-acum le dau pe veresie
le-am încrustat pe toate în cartea de cetire!

Când vom ieși împreună în toamnă la cules
am să-ți aprind lumina dragostei în fiecare vers
să-mi ardă fruntea tulnic de luceafăr,
tărâm hindus cu nume de colind,
livezile nuntind de hiacint!

Așa îndrăznim jucând șotronul în zori pe apucate
pe unde odată zăbovise Dante
lângă un țărm cu tainică cetate
din care a descins cândva atomul!
De-atâta soare în grădina noastră,
a înfrunzit de muguri continentul!

În fiecare floare locuiește o Măiastră
purtându-mi în cântece iubirile cu încetul
precum gândise din veșnicii cândva profetul!

19
(Vernisajul Căii Lactee)

Am fost obligat să răspund la un apel telefonic
cu taxă inversă.
Mă grăbesc să iau receptorul în mână întrucât sună disperat
de aproape un veac și exact un minut,
acum când se transmite ora exactă:

Domnule Ares, sunteți invitat de onoare la vernisajul Căii Lactee!
-Cum așa!?  Așa pe nepregătite!?
Eu sintagmele vorbelor mi le scriu în metru antic, și-apoi…
-E bine că te-ai obișnuit să le imprimi așa
în fonoteca de aur a toamnei de pe vremea ocalei!

-Recunosc remarca ce mi se face,
sunt doar un poet antic anti vetust căruia nu-i scapă nimic,
așa că eu nu mă dau bătut cu una cu două
alergând după peisaje color și cârduri de rate sălbatice
cu pălăria lunii în mână!

-Știu, prietene, cum să nu, obiceiurile cu pricina
le cunosc bine de la domnișoara Pogany,
mi-a destăinuit-o în franceză, limba ei de origine!
Atunci mă sfătuiți s-o iau cu mine și pe Ea!?

-Nicidecum! O consider țâfnoasă din fire,
și mai ales pusă pe ghidușii!
Atunci mai bine o las acasă să-mi hrănească cu jeratic pegașii!
În amfora cu minuni rămasă în extaz mi-au pregătit
atâtea chestii de dulcețuri, metafore vesele, dulci
și alte minunății erotice!

-Mă rog, faceți cum credeți în folosul dumneavoastră,
așa că mă grăbesc să vă spun vernisajul
va avea loc pe 15 ianuarie anul curent
în aula Universității din Valea Frumoasei!

Va fi prezentat de estetul nostru preferat
Prof. doc. Lucian Strochi,
pe care aleasa inimii mele, Euridice,
îl îndrăgește din pruncie!

I-a scris pe floarea cireșului și-un edict personal,
o fi dragoste la prima vedere
crezând că se află în fața unui demiurg
purtând pe umeri toga de aur a cerului
bătut cu diamante de cristal!

20
(Ritual de zile mari)

-De ce ți-s pașii, Doamne, în codri zburători!?
-Mi-am pus o pană la picior primită moștenire
de la un strămoș de piatră s-aud tăcerea când mă latră,
fiul de mânză să-l aud când mă nechează,

painga cât o buburuză când suflă în luceferii din spuză
să-mi spună veselă: hai, ce stai,
puneți armurile pe cai,
biciul de fulgere să-l ții în mână

să-ți fie călăuză pe noapte sau pe ziuă
încins la mijloc c-un brâu de foc
să ai pe viață iubire și noroc!

Luceafărul de dimineață când vine vorba de-o adică
să-ți fie trubadur și paj de pică,
o muiere să se îndrăgostească de-o pacoste,
dulce și amară cum e fierea
pupa-ți-aș palma, Doamne, din buzduganul ce-l ții în mână
ca pe-un trofeu rămas în bătătură!

Bătute-ar, Sire, c-un paj de ghindă siminocul
și nu oricum ci prin tot locul, metafora,
anafora să te ardă până-n rărunchi
să te mângâie o pasăre de dor sîlhuie
de dinspre creștet până în călcâie!

Să joci ciuleandra pe apucate
c-un ciumăfai de oale sparte,
să fugi călărind pe șeaua lunii,
leoaică focoasă cu chip de cerboaică

unii zic c-ar fi muiere de lupoaică flămândă de dragoste
care nu piere și țâțelor nu li se stinge focul
și nici metaforei aminul, siminocul
ombilicalul rug bestial ca pelinul!

Hai nu te codi fârtate îți, dau imperiul jumătate
cerul de-acasă să mi-l aduci în spate
pentru un veac sau măcar pe-o noapte
călare pe-o mătrăgună de dus tăcerile-n ispită
bată-te, norocul!


21(Fărădelegile naiului)

Ai deviat rotația pământului
în jurul soarelui
cu un singur cuvânt!
Cu arătătorul de mărgean
ai împins ograda vecinului
până dincolo de corali,

până dincolo de poli
de unde încep și sfârșesc anotimpurile,
fărădelegile naiului
în dulcele grai elinesc!...


22
(Răsfrânt spre adevăr)

Cât n-aș da să-ți împărtășesc confidențele de-a fir-a-păr
cu sufletul răsfrânt spre adevăr!
Cineva, mi-a șoptit o vorbă trăsnită
se înrudește cu prințul Hamlet!

Cică ați luat parte împreună la vernisajul pădurilor de cetini
din galaxia noastră de pe pământ.
Prietene, un Neica-Nimeni, țâfnos din fire,
un fel de Don’ Quijote contemporan
mi-a destăinuit că ai simțul culorilor
și ale metaforelor șugubețe,

lucru cam rar întâlnit în pleiada esteților
descinși în lumea neguțătorilor de iluzii!
Viziunile noastre au luat-o puțin înainte
punând stăpânire pe aura de șofran a termitelor!    

23
(Cicatricea)

Aud sunând disperat telefonul.
Mă scol încet din baldachinul de nuferi decis să răspund:
-Alo, sunt Neliniștea - strigă disperată în receptor un glas moale
și gâfâit după inflexiunile vocale.

-Care Neliniște? - insist eu arțăgos, perpelindu-mă!
Neliniștea cu pricina sunt eu, Euridice,
muza de suflet a Domnului Shakespeare
cel care locuiește în apartamentul palatului de la etajul zece
colț cu Iordache Cămătarul,
trubadur get beget, iubitor de metafore
chiar și din acelea trăsnite, se poartă, sunt moderne!

-Bine, bine dar eu ce legătură am cu chestia asta....-
cariatidă, încerc eu să mai scurtez vorba!
-Aveți destule. Vi le-am notat pe toate între filele de trandafiri
de la Alfa la Zeta unde Nastratin Hogea
și-a scăpat iapa din măcelul umbrelor de măceș.

-Uite în ce m-am băgat, îmi zic eu în gând!
Vocea în receptor de data aceasta mai încrezătoare în sine
aducând a clinchet de clopoțel,
spiriduș tras prin inel, continuă să mă chestioneze:

-V-am apelat să vă spun un amănunt concret
din punct de vedere estetic!
„Cicatricea” roz albă a prietenului nostru comun Lucian Strochi
încrustată în umărul stâng va fi lăsată moștenire din tată-n fiu
unei admiratoare de iluzii și himere!

-„Dacă-i pohta ce-a pohtit-o dumnealui”,
s-o lase, eu unul nu am nimic împotrivă,
sunt hotărât definitiv pentru!...

-La fel m-am gândit și eu, numai că dumnealui,
ne poftește pe amândoi cu mare pompă
să fim martori când notarul public,
o potârniche clevetitoare de la palat
care cunoaște șapte limbi plus elinește
când va întocmi hrisovul domnesc
parafat cu cristale Zvarovschi de către o ciocârlie,
Zână înțeleaptă și nespus de frumoasă!

-Dacă-i musai vom fi prezenți la ceremonie!
Îmi voi îmbrăca uniforma de gală
de cavaler în retragere,
la șold îmi voi păstra stiletul,
trăgând cu ochiul în oglindă
să nu care cumva să-mi tremure genunchii
când voi semna hrisovul!

-Să fie într-un ceas bun, se liniștește Prințesa Neliniște!
Aldămașul de la banchet îl vom primi gratis
plus o duzină de pachete Kent.
Și câte două trabucuri cubaneze de fiecare căciulă
cocoșată de cămilă adusă din pustiu
îmbarcată în corabia lui Noe genovezul!

Restul festinului nu se mai pune la socoteală
din pricina crizei financiare pe plan mondial!

24(Botez de luceferi)

Grota de sare color,
chip de lebădă albă în ton de fa major făurar de miracole,
fascinante oracole dezlegându-i clipei pe vecie iubirea!
Măiastra de fiecare zi, patimă de lie ciocârlie
însămânțată în brazda din ogor,

ne-au fost prinos de dor și liturghie
aduse-n Panteon de-o lie ciocârlie să ne boteze
cu luceferi slava de lângă Olimpul de taină al Ceahlăului
dezlegând aforisme celebre: tainele clipelor, anii biruințelor toate,
șiruri lungi melancolici de tăcere platanii.
Ne ești călăuză în suflet, prietene ….
poet și estet născut nu făcut!
Ave, biruitorule, ave!

Stihuitor al nostru cu glas de colind
scoborât din cer pe pământ pe-o scară de nuferi,
ai fost menit să ne fii pajură de lumină și dor,
băsmuitor, pilduitor, dezlegând universului tainele
la vreme de zi și de seară, păstrându-ți Steaua Polară în călimară.

Numai tu ca nimeni altul poți să despici
cu barda de nuferi firul de mătase în patru
derulându-ne cu încetinitorul pe limba privighetorilor
frumusețea metaforelor,
peisajele siderale încântându-ne inimile
însetate de dor și frumuseți!