1)  dansul negru al memoriei

tot ce nu poţi să spui locuieşte în afara ta ca ghilotina aşteptând la colţ un semnal ca să cadă peste primul cuvânt declanşat de mecanismul incert al memoriei

în fiecare dimineaţă
şarpele negru îmi rescrie pe piele acelaşi poem


unduindu-se lin în jurul taliei nimic mai senzual decât
dansul nerostit al ororilor

îmi voi arde tăcerile fotografii roase de timp
alb-negru
copilul va râde



                           2) pe plajă

am lăsat un cimitir de poeme în urmele trupului tău peste trupul meu bătea vântul şi îmi aşeza amintirile în formă de cruce e ţipătul păsării care planează deasupra soarele luminează mai tare ca moartea străbunicii la unsprezece ani are gust de ochi încâlciţi dar tu să nu plângi îmi spuseseră ce rost ar mai avea acum când toate s-au schimbat între ele iar ţipătul s-a despărţit de trupul care a scris cel mai frumos poem



                     3) câteva fotografii cu tentă gotică din ziua x

o crinolină albă într-o oglindă spartă
ca spaima călăului

nişte nervuri obosite ale mâinii pocnesc
prin aparatul foto sânii visează

fără îndoială din spaţiu oamenii
au devenit un om care se joacă

un vis locuia pe partea cealaltă a pielii
îşi spunea dumnezeu

copiii furiei hrăniţi în corzile vocale
cu spaimă

erosul spânzurat de o rază de soare

o groapă s-a surpat atunci la mijloc
o maşinărie ne-a luat locul





                      4) deschide cutia

ţi-am visat cozile împletite deasupra dezastrului
ca un lapsus mi-a spus

deschide cutia şi inspiră lumina carbonizată a somnului
în care ai plantat morţii copilăriei

din oasele lor parfumate nu expiră tristeţi
e doar o muzică neagră foşnind pe podea
într-o rochie albă

mireasă virgină de fiecare dată moartea
va dansa goală



               
              5) dansul lebedei prin muscă

lipsite prea aproape cădeau
pe deasupra în lanţ
uneori se surpă de tot
când din fire se nasc
readuse la loc
e prea multă lumină şi cad

egale în părţi ca distanţă




                   6) la capătul lumii

cuvintele se înghesuiau în lumina gălbuie a serii
ca bătăile inimii

am întrebat-o pe femeia care locuieşte în miezul erorii
unde a pus lampa cu gaz a bunicii
ca să pot citi mâinile
mi-a spus că omul ia culoarea pământului
în ultima clipă
apa izbeşte vârful lumii
până când o auzi cum respiră




                7) binecuvântată fie închisoarea

care a răsărit în acest fruct
zemos injectat cu toate cadavrele zilei
a şaptea când ei mi-au şoptit că
doar nemişcarea mă va ţine în viaţă
dincolo de porţile lumii mai există o lume
unde am adormit

dar ei vor rămâne aceiaşi mereu
cei care au privit un sâmbure
fără să îl poată vedea
schimbându-se la faţă



                     8) se făcea că

noaptea îşi despletise părul amorţit
de animale oarbe peste mâna mea dreaptă
o panică albă şi fină a curs cu precizie
de tăietură cât să cred că pot bifa locul
de unde începe moartea să crească

când m-am trezit erai lângă mine
măsurai distanţa rămasă
între o mână adormită
şi soarele care urma să ne izbească în faţă



                 9) ultima religie

în pulsul meu
un animal sălbatic îşi face noduri şi ţipă
unde să mă mai duc
la capătul omului nimicul
nu mai cere pâine

mi-au spus că durerea mea e greşită
dar eu
am privit spaima în ochi şi i-am aflat puntul g

lumea e un vârf de cuţit
în care mă arunc
e preţul ultimei iluzii



                       10) nud

în fiecare anestezie ratată
creştea câte un spital de nebuni
cu faţa în jos
ochii lor tăiau iarba
din care să fabrice durerile noi
pentru piaţă

la paisprezece ani am murit
şi
trupuri proaspete au început să nască
peste trupul cel vechi
cum
o perfuzie în drumul spre lumină
trecea
prin tot felul de stări

în fiecare durere amânată
ţipete împachetate de vii
pe diverse mărimi

moartea face nudism pe o plajă sălbatică