Aflată pentru prima dată în Munții Măcinului nu aveam așteptări de niciun fel, ci doar o curiozitate fără margini. Îmi doream de mult timp să ajung în astfel de locuri despre care tot auzisem și citisem pe Internet. Mă atrăsese în primul rând istoria celor mai vechi munți din România și, după cum văzusem din fotografii, frumusețea sălbatică a peisajelor.

Cea mai mare comunitate de italieni din România

Am ales ca punct de plecare spre rezervația Munții Măcinului localitatea Greci (72 de km de resedinta de judet, Tulcea), unde aveam de gând să întindem cortul pentru o noapte.

Odată ajunsă acolo, am descoperit și alte calități ale zonei. Greci este o comună frumoasă, compusă dintr-un singur sat, cu străzi curate, oameni gospodari și case aranjate cu gust. Fațadele și gardurile din piatră sunt un laitmotiv al locului, o reminiscență a vremurilor în care majoritatea locuitorilor era formată din acei recunoscuți pietrari italieni. Chiar și în prezent, localitatea se poate lăuda cu cea mai mare comunitate de italieni din România. Ceea ce am remarcat îndeosebi este faptul că majoritatea localnicilor are o relaxare și seninătate în expresie cum rar mi-a fost dat să văd. Proprietarul campingului unde am tras nu făcea nici el excepție, ba avea în plus și un farmec aparte, de personaj interesant, cu o tolbă plină de povești din care mai scotea câte una atunci când era ”provocat”.

Tot el ne-a sfătuit să mergem  la Centrul de informare vizitare al Parcului Național Munții Măcinului, din comună, loc în care aveam posibilitatea să aflăm câte ceva despre specificul zonei și traseul cel mai potrivit pe care îl puteam alege pentru a intra în rezervație. Centrul s-a dovedit a fi o surpriză plăcută, pentru că am găsit aici o clădire nouă, modernă, construită după standarde recente în domeniu, în care este amenajat și un muzeu. De la ghidul care ne-a condus prin sălile cu exponate am cules și toate informațiile de care aveam nevoie în acel moment. Aici sunt expuse obiecte tradiționale, costume populare ale diferitelor etnii ale regiunii, roci extrem de vechi, meșteșuguri locale etc. Turiștii pot afla informații despre habitatele și speciile caracteristice zonei, luând astfel un prim contact cu diversitatea florei și faunei de aici. Intrarea în muzeu este gratuită, însă pentru vizitarea rezervației costul unui bilet este de șase lei.

O călătorie în timp pe Dealul cu Drum
Dintre traseele aflate la dispoziție l-am ales pe cel mai apropiat de locul în care ne aflam și ceva mai accesibil de străbătut, Dealul cu Drum, care se putea parcurge în aproximativ două ore.

Tot efortul de a urca stâncile, care dogoreau sub soarele arzător, a fost recompensat din plin cu priveliști superbe. De sus, de pe cel mai înalt loc, am avut privilegiul de a avea sub picioare aproape toată regiunea, cu localitatea Greci ce se întindea la poalele vârfului. Drumul are o frumusețe aparte, fiind flancat de stânci golașe roase de vânturile Dobrogei și presărat cu flora și vegetația tipice doar acestei regiuni. Rocile, erodate și lustruite de vânt și ploi, își poartă cu o demnitate nobilă apartenența la vremurile extrem de îndepărtate cărora le aparțin.

Munții Măcinului fac parte din Munții Dobrogei, cei mai vechi din țara noastră, formați în urmă cu 300-400 milioane de ani, când aveau înălțimi comparabile cu Anzii Cordilieri sau Himalaya! Trecerea timpului și seismele le-au redus drastic semeția, ajungând în prezent să nu măsoare mai mult de 467 de metri înălțime (Vârful Țuțuiatu). Astfel, peste tot pe unde mergi ești însoțit de o atmosferă ancestrală și ai impresia cumva că te afli într-o călătorie în timp.


După o drumeție solicitantă prin soare și căldură, am avut parte de o odihnă binemeritată într-o oază răcoroasă, amenajată de gazda campingului, la umbra pomilor fructiferi și a sălciilor curgătoare. Mai târziu, la lăsarea întunericului, am stat în jurul unui foc de tabără, savurând un pahar de bere rece.

Prima drumeție ecvestră

A doua zi, nu ne-am îndurat să plecăm fără a încerca un alt traseu prin rezervație, dar călare de data aceasta. Aflasem anterior că în Cerna, localitate învecinată cu Greci, se află padocul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului, de unde se pot face drumeții cu caii, timp de două până la cinci ore. În materie de echitație eram total necunoscătoare. Mai avusesem o tentativă asemănătoare cu câteva luni în urmă, dar foarte scurtă: fusesem plimbată pe cal de către un ranger, preț de cinci minute. Acum, în sfârșit, aveam ocazia hipică potrivită, plus că mă atrăgea foarte mult faptul că drumul se parcurgea prin rezervație și că, de această dată, puteam călări singură. Este drept, totuși, că am fost conduși de un ghid specializat, care cunoștea drumul și ne asista pentru eventuala apariție a unor situații neprevăzute. Fiind novice în ale călăriei, evident că am ales un traseu de două ore, ranger-ul (foarte haios de altfel) asigurându-ne că o să ne ajungă cu vârf și îndesat un traseu de două ore pe cai, pe un teren cu urcușuri și coborâșuri.

Mirela cea blândă

Experiența de a face o drumeție ecvestră a fost ceva special și foarte drag sufletului meu. Nici nu știu când au trecut cele două ore... Pierdusem complet noțiunea timpului, iar când am ajuns înapoi am constatat că mă familiarizasem destul de mult cu Mirela, iapa ce m-a purtat prin sălbăticie. Drept urmare, nici n-am plecat imediat, făcându-mă utilă în padocul respectiv - am ajutat ghidul să ducă căluții la adăpat și la umbră, pentru odihnă. Ocazie de care am profitat și am mai ”socializat”cu Mirela, de care mă atașasem deja. Caii de aici sunt blânzi, liniștiți, foarte familiarizați cu oamenii, astfel încât chiar și cele mai temătoare persoane pot încerca măcar o plimbare scurtă, în jurul padocului. Însă nimic nu se compară cu aventura de a merge pe spatele unui animal atât de frumos și de puternic, în plină natură. Nimic altceva nu îți poate da aceeași libertate pe care o simți când devii una cu calul și te lași purtat pe coastele dealurilor, cu vântul adiind în plete. Cunoscătorii știu că se creează frecvent o legătură tacită între om și acest animal minunat și intervine acea senzație de putere de care te molipsești și tu în relaționarea cu el. Mie una mi-a plăcut atât de mult, încât sunt hotărâtă să revin la padocul de la Cerna, ori de câte ori voi avea ocazia.

De fapt, voi reveni cu siguranță și la Greci și voi trage tot la campingul acela ca un cămin cald, liniștit, unde m-am simțit ca acasă. Deși nu sunt genul de turist care se atașează de locurile vizitate, sunt nevoită să recunosc că zona are acel ceva care te face să îți dorești să revii iar și iar… Legătura de suflet s-a creat; de acum gata, zarurile au fost aruncate!