PRIN GRĂDINA EVEI

Eva e vanitatea fără vină
într-o poveste care va să vină.
Eva e evadare în evanescență
ce se-mplinește karmic prin prezență.


e van să-ți tremure un evantai
într-o grădină din serai,
să-ți faci răcoare când ți-e cald,
veșmintele să le arunci
cu gesturi molcome și îndelungi.
în van să stai întinsă pe divan
și pielea nudă s-o ascunzi
în așteptare, după paravan.

SEMN

câmp melifer, sân fructifer,
rond sau oval,
volum dublat, îmbobocit,
în mod egal.
rod cultivat în loc umbros,
crescut legal.
vârf țuguiat, semn voluptuos,
culme de deal.
mugur râvnit, dar regăsit,
accidental.

AER

aerul mirosea a verb…
sedus de-un pasional imberb,
vibra și clocotea intens,
se îmbibase de nonsens.
pe cer plutea câte-un eres,
nimeni n-avea vreun interes
să inhaleze gaz din mers
și să exale câte-un vers.
se rarefiase un poem,
i-am pus o mască de-oxigen
și picura din cerul dens
câte o ploaie fără sens…

INSPIRAȚIE
un gând labil se zbate inutil.
inspiră, trage aer în sinapse.
fluxul său discontinuu prea subtil
se stinge trist în filamente arse.
suflă, nu suflă. cred că l-am pierdut.
a expiat și nu m-a inspirat.
firul de wolfram pare că s-a rupt,
îi expirase timpul alocat.
alt gând era deja cam obosit.
mintea-l purtase-aiurea, brambura.
de visul monstruos eu m-am ferit,
în somnul minții ura se năștea.
mă hotărâsem să-l refuz abil,
să-l las să doarmă în subconștient,
dar gândul se trezise mai ostil
și năvălise peste mine-n ambient.

VÂNZĂTOAREA DE INIMI
pst, vânzătoarea de inimi,
înstăpânindu-se-n mine
vinde emoții fragile
din interspații nubile,
domesticind anodine
căi neumblate – virgine
nestăpânite de nimeni,
devoalate de himen…
lumina-nchisă-n lumen
învoltă pornește-n lume
la vânătoare de inimi…

UN ÎNGER STRĂVEZIU
un înger străveziu s-a primenit
în albia cerului, ca după boală.
penajul peste câmp s-a risipit,
cernut lejer peste cernita smoală.
atingere de fulg neprihănit,
câmpie albă, nesfârșită coală.
un înger fără pene, zgribulit,
căzuse din genuni ca o urzeală.
prin gene negre l-am întrezărit,
se cuibărise, cred, la mine-n poală.
un înger pe genunchi mi-a adormit,
plutea-n eter o veșnicie goală…

BIP BIPOLAR
bip bipolar – bip bop! bop bip!
urcă hilar, subliminal,
repetă vag, la nesfârșit,
parcă-i un tic – tic toc! toc tic!
avid de van și visceral,
pe-un balansoar existențial,
val după val, interstițial,
joc inegal – bip bop! bop bip!
te strâng cu sârg, să fie vis?
tic toc! toc tic! prin paradis
te chem, te-alung, te strig prelung,
stâng, drept, mă-ncurc, drept, stâng – tot urc…
din vârf de deal, adânc letal…
mă risipesc într-un ocean,
fără final, nețărmurit…
să fi murit? – bip bop! bop bip!

GLOB DE CRISTAL
globul meu de cristal calp
a rămas închis în tors.
o viziune l-a întors
fără chip de dus-întors.
înlăuntru s-a lipit,
s-a pietrificat intern
și de-acolo, eremit,
îmi trimite câte-un semn.
razele i-am refuzat,
am scuipat și-am descântat,
iar acum s-a pervertit
într-un sloi introvertit.

MURINE
frunze lichide cu melci pofticioși,
ochii se-adâncesc în pomii umbroși.
albastru-verde ei se interpun,
prefigurați în pene de păun.
exotici, exoftalmici, dilatați,
de dor și jale țipă exaltați.
își caută perechea-n lumea lor,
trimit ocheade păunițelor.
se rătăcesc prin spațiul conjunctiv,
rostogolindu-se intuitiv.
în lacrimi condensează lăcrimos,
ochii se reproduc în corp vitros.
în sticlă de Murano se închid  
ochi sinilii în miezul translucid.
marmorate și vetuste bile,
tainice pupile în murine.

NIMFĂ
amantă vampă, soră de vampir…
cu-n zâmbet te seduce să o furi,
te face să-ți ții viața într-un fir,
prin sânge ți se scurge-n picături.
încet, câte puțin, devii vampir…
începi să bântui lumea și înduri
damnată soartă, soartă de satir…
mă mântui ca o umbră prin păduri,
o nimfă urmărită de-un satir…
mă pierd în șerpuitele figuri.
îmbrățișarea codrului e elixir.
prin părul meu cu-împletituri,
râvnit de fauni, trece un zefir…

ACVILA DIN CEAȚĂ
acvila din ceață, cu penaj de gheață,
când mi se arată, sângele-mi îngheață.
pasărea măreață în ceață mă-nhață!
mă agață-n gheară și mă poartă-n zbor
ca pe o paiață-n lumea viselor.
tremurând de spaimă, agreez traseul;
am pornit, îmi zice, suflă alizeul.
poți întinde mâna, uite Empireul!
îți fac un serviciu, te-nsoțesc pe tine;
să îți ții doar firea și-o să fie bine!
ca să mă convingă, îmi dă un impuls:
bolta te inspiră cât stai aici, sus;
cu o parașută cobori la apus.
experimentează, dacă ești în stare,
fără ochelari, să privești în zare.
și să nu cutezi să-mi furi trucurile,
vezi cum stau la-nălțime lucrurile.
te-ai putea măsura cu un graur,
să culegi cireșe din pomul de aur,
dar să nu te prind că te culci pe laur!
de rămâi cu mine, atingi apogeul,
câte părți anume reprezintă eul?
îți susur un vers sau o armonie,
tot ce trebuie o fată să știe;
te fac părtașă la veșnicie.
acvila semeață cred că mă răsfață;
zborul mă învață dis-de-dimineață.
mă scutur de greață cu un cub de gheață;
acvila în ceață dispare ușor,
mă lasă în viață, vis amăgitor.