cuvintele

nu eu sunt
cel care a împărtăşit
această taină
căci însuşi el
întâi a rostit
apoi şi-a dezlegat
pasările gândului
să prindă înţelesul


vorbelor sale
pe care
le-a adeverit
binecuvântându-le

cuvintele sunt fiinţe

credinţă



s-a ridicat umbra
de la picioarele mele
ca o flacără vie
înconjurându-mă
şi mi-am zis
se poate să fii
o singură dată
şi să arzi
de mai multe ori


îndreptar pătimaş



nu-mi îngăduiam
să mai privesc miezul încins
al astrului zilei
mă încălzeam la palida lună
pipăind
coapsele lucind reci
ale negresei

mă credeam tânăr
și m-am trezit
într-o bună zi
fără vârstă


zidul



tălpile merg
pe calea pământului
secunde risipite
în marile dune

de n-ar fi înţeleptele cămile
să rumege zilele
în tăişul nopţilor
în ce chip am pătrunde hăţişul
de ierburi uscate
al vântului…

şi deodată un zid de apă
cu gândul în tălpile picioarelor
socoteşti că e bine
cu braţele  
să spargi zidul

drumul de-a lungul
nu-ţi spune nimic
priveşti în ochii cămilei şi citeşti
suflă aerul în piei cusute de oaie
ca să treci apa


cealaltă parte



în partea de cealaltă parte
decupam cu un foarfece
fereastră din fereastra
cărţii albastre
credeam că pot face asta
pe principiul vaselor comunicante
doar că mă afundam
în labirintul unui tunel
şarpe de tablă
inel din inel
filă cu filă
prin care se strecurau
literele
de clorofilă
ca nişte frunze de apă

scrutam prin lentilă
într-o groapă adâncă
şi vedeam în reticul
prin reţeaua de fire
în punctul focal
braţe de foarfeci
retezând cordonul
ombilical


am văzut moartea cu ochii



o negresă tânără
se înflăcăra
obraznic în aer
lepădându-se de hanţe
dansa  din buric

şişul meu
cu tăişul în jos  
            se trezise
în prăsele de os…
ardeam la foc mic

l-am răsucit de teamă
morţii sub piele…
cu zăpadă am şters
sângele pe lamă
şi-am fugit

ea ţinându-se de stele
mă striga
duios
poete
cu ce ţi-am greşit





viaţa o pisică sălbatică
               elenei katamira



nu e decât
un ghem
de lână
care
se desfăşoară
rostogolindu-se
în ghearele
unei pisici
jucăuşe

numai tu vezi
obstinat până
dincolo
de departe
că cea ghemuită
e o zână
cu degete lungi
şi manichiură
îngrijită nu
blânda/cruda
moarte…

şi ajungi
să te luminezi
te îndoi
de mamă
de copil
şi de ploi
te cobori de
umeri

şi nu mai crezi
că lâna-i de aur
în ghem …
firul se rupe şi
nu rămâne
nimic
din tezaur

…degeaba numeri
din doi în doi
înapoi


volbură de nisip



dau frâu liber
dorinţei
şi (în)calc aerul
pe care l-ai scris
cu volbură
în nisipul fiinţei
mele
pe plaja sulina
într-o
scorbură a nopţii
în cuibarul
de stele
unde
liniile paralele
s-au întâlnit


prinzătorul de vise
               lui adrian suciu



probabil am rămas indieni
într-o americă nedescoperită
cu porţi la ceruri deschise
alergând în cerc
şi prinzând fluturi
în prinzătorul de vise

probabil că suntem morţi
legănaţi într-o casă de apă
plasa din fuioare de fum
cânepă împletită
şi pânza de in  
nu mai vor să ne-ncapă

probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
stăpânul pierdut
…tropot de cai
înhămaţi
la bătrânul tramvai


aguridă
               lui george mihalcea



sunt cel mai iscusit vânător

vânătorul de nopţi
dintr-o vamă                             
dacă-mi intri-n vizor
şi sunt strugurii copţi
gloanţele mele
de-argint
n-au nici tată
nici mamă

sunt cel mai îndrăgit vânător

vânătorul de nopţi
dintr-o dramă
am în vizor
numai struguri necopţi
aguridă
fără tată şi mamă
şi-n piept
port un glonţ de aramă


noaptea învierii



doar în noaptea învierii
sunetul clopotelor
intră în carne
precum lumina
prin cuiele
lui hristos


paznicii somnului



pe locurile din faţă
s-au strâns poeţii
pulsând sub jetul fotonic
spre o direcţie nouă

pasagerii întâmplători
după câteva protocoale  
au coborât de drum lung
deşertând latura pătrată a unui cub
 
beam vin adus din via domnului
beciul de sub podgorii
cu struguri întorşi
din brumă pe calea iernii

sorbeam sonet cu sonet
decantând la pachet
mierea păzită
de femeile  somnului


timpul seamănă cu un tren



timpul seamănă cu un tren
poate e chiar trenul care trece peste noi…
noi traversele căii ferate
om lângă om susținem șinele
pe care lunecă locomotiva și vagoanele…
o perioadă scurtă devenim pasageri
însă nu poți alege liber nici trenul
și nici segmentul de drum
 
poți nimeri un tren de marfă
nu e de preferat bou-vagonul
de la sindromul vacii nebune
animalele vii se transportă doar congelate
poate fi un tren militar cu răniți
se poate și un tren de mare viteză
două-trei sute de km pe oră ploaie vânt  
doar zăpada și dumnezeu poate întârzia sosirea

lumea nu se înghesuie în trenurile rapide
în vremi de criză se grăbește doar timpul
totdeauna pasagerii se ciondănesc
pentru locurile de la geam
bătaia mare e pe trenurile fantomă
acelea sunt trenuri de lux
unde timpul cosmic își împlinește
călătoria de plăcere lent de-a lungul căii lactee

am urcat în orient-expres era plin
de baroni conți spioni actrițe și balerine celebre
întreg personalul în uniformă
se uita la mine cu ochi neliniștiți
valuri izbind o stâncă ivită în calea lor
le-am scos biletul de călătorie și
legitimația de poet era un fals
nu sunt membru al uniunii scriitorilor

m-am aşezat la o masă în restaurantul select
un chelner îmbrăcat în alb impecabil
s-a apropiat de mine şi am comandat
prânzul de duminică pentru trei

la primul canton urcau părinţii mei


ceară și miere 1



am văzut o fată tânără
îmbrăcată în negru
cum se legăna
într-un scrânciob
de ceară și miere

stătea dreaptă
și lumina soarelui
parcă se descreierase
în caiere
risipite peste tot

își ţinea braţele
împreunate sub sâni
sânii o strângeau
răzvrătiţi
de durere

ceara se topea
și în lujerul ei
se căţăra
miere


lăstar



când vine moartea
şerpeşte
ca viţa
de vie
în care
s-a uscat
vinul…

te-ngrijeşte
să retezi
un lăstar
sub
ultimul nod
înainte
să orbeşti
ceilalţi
muguri
de  ochi

crestează
cruce
apoi
şi în inima ei
fixează
un bob de grâu
prin care
să vezi
înapoi
cum se duce
via pe rod

când
vine moartea
şerpeşte
ca viţa
de vie
în care
s-a uscat
vinul


insurgenţă



opriţi larma vocalelor
ţipetele lor deşănţate
exacerbează
păcatele şi trufia

cu umilinţă
consoanele
sunete oarbe
aproape mute
secerate
în faţa porţilor
se vor  ridica
mărşăluind
în cadenţă
pre limba morţilor


ceară şi miere 2



în cartea în care scriu eu
ninge tot timpul
caligrafiez cu acribie
literele albe
zăpada iese din pagini
abia de mai disting
marginile

continui să scriu
ca şi cum mi-aş tivi sufletul
dar în noaptea asta
s-a întâmplat un miracol
firul de ceară alb din literele
mele s-a împletit
cu un fir mătăsos de miere

şi să se întregească minunea
pe covor au nins
trandafiri


scărarul.
               (celţii credeau că ne tragem din copaci)



între două
tulpini de arţar
două
scânduri
prinse în cuie
şi iar
desprinse
cu cleştele
de scărar

rânduri
rânduri
de trepte
înălţate
mereu
sub picioare

…omul
îşi suie
greu
crucea
în spate

aproape
ajuns
nu mai are
răbdare
i se pare/crede
că poate
să calce pe ape

cu ochii
în soare
vede
ca o elice
crucea
şi cade
în cerul lui
de scărar

…cum cad
din arţar
micile
elicoptere
ale toamnei