Orice om are dreptul să fie vesel, sau trist. Să fie plin de viaţă, sau obosit.
Orice om are dreptul să-şi exteriorizeze sentimentele, sau să se închidă în sinea lui. De ce i-ar deranja pe cei din jurul lui?
Orice om are dreptul să greşească, să fie, sau nu înţeles.
Orice om are dreptul la o opinie personală şi are dreptul să îşi exprime în mod liber opinia.


Nimeni nu are dreptul să-l judece. Doar bunul Dumnezeu.
Dar...nu trebuie să uite că trebuie să-şi păstreze demnitatea, să nu se umilească în faţa nimănui, pentru că nimeni nu are dreptul să-i calce în picioare demnitatea.
Suntem cu toţii deoportivă oameni, fiinţe zămislite prin putere Dumnezeiască şi oricât de sus este plasat un om pe o treaptă socială, nu are dreptul să încalce demnitatea altui om.
Din păcate, sunt oameni şi oameni. Aroganţa unora spune tot.
Am întâlnit adeseori asemenea oameni, mai ales în acest spaţiu virtual, dar şi în realitate.
Nu ai cum să nu fii afectat dacă eşti un om sensibil.
A nu se asocia cu frustrarea. Nu este frustrare (mai ales din partea mea), este doar o tristeţe a sufletului, tristeţe pe care eu nu ştiu cum s-o explic. Mi-aş fi dorit să existe egalitate pe treapta socială, să fie toţi oamenii buni, să nu mai fie nimeni privit cu milă, sau aroganţă. Nu contest că sunt oameni cu o inteligenţă superioară multor alţi oameni, dar tocmai acest lucru nu ar trebui să-i facă atât de aroganţi. Un om inteligent îşi tratează aproapele cu îngăduinţă.
Asta îl defineşte ca OM. Iertaţi-mi mica pledoarie (sau cum vreţi să-i spuneţi), dar astăzi am o tristeţe nedefinită în suflet.