Nori fumurii dansează frenetic! Sfântul Ilie brăzdează cerul cu biciul de foc desenând arabescuri ciudate. Tunetul lugubru se propagă din depărtare aproape tot mai aproape ca un strigăt amușinat.
Dintr-o dată ploaia scaldă totul în jur. Trenul plecat din București aleargă grăbit, străbate într-o goană nebună kilometru după kilometru către Lehliu. În gară coboară laureații veniți din toate colțurile țării, osteneala nopții nedormite li se citește pe față fiecare firicel de rid demască oboseala. Dar dacă te uiți atent în ochii fiecărui premiat simți căldura unui foc nestins, te privesc c-an transă parcă numărând în gând orele, minutele, clipele până la începerea Festivalului Național ”Florența Albu”!


     O festivitate grandioasă o zi superbă cu poeți, prozatori minunați talentați veniți din toate colțurile țării! Amintim aici poeta Vera Crăciun,  Ioan Romeo Tarhon, Marin Toma.
     Chiar dacă localitatea se numește Dor Mărunt, dorul nostru pentru cultură, literatură a fost imens de a ne aduna să ne culcușim ca în sânul lui Avraam, la pieptul mărinimos al distinsului  prietenos, iubăreț, îndrăgostit de frumos Marin Toma.
    Rar mi-a fost dat să văd cu câtă migală, plăcere și dragoste șlefuiește diamant după diamant
ca apoi să le etaleze ca o minunată salbă în revista ”Dor de dor” fondată în anul 2005, luna iunie de scriitorul Marin Toma.
     M-a impresionat în mod plăcut cum stătea ca un patriarh în capul mesei înmânând laureaților veniți la festival diplomele de mult râvnite. Pentru fiecare avea câte un cuvânt de spus de întrebat cu o voce caldă, părintească, inconfundabilă marcată de o blândețe îngerească, fiecăruia îi găsea câte o calitate aparte pe care cu eleganță o scotea în relief.
     În timp ce serveam de la masa festivă bucate alese stropite din plin cu pălică de Bihor din sticla frumos ornamentată, îmbrăcată în strai de sărbătoare mă gândeam melancolică oare știe cineva dintre mulțimea de invitați că domnul Toma Marin a realizat prima diplomă personalizată?
     Frumoase lucruri realizează domnul Marin Toma împărțind bucuria în toate colțurile țării. El nu numai că șlefuiește diamante cu o măiestrie de bijutier dar și contribuie ca mugurii de talent să crească, să înflorească punându-i în valoare. Mă uimește Maestre puterea dumneavoastră, tăria de caracter de a lupta contra curentului pentru promovarea literaturii.
     Deși festivitatea a durat câteva ore eu, am trăit sentimente, emoții cât o eternitate. Poza de grup a fost făcută afară, pe malul lacului înconjurat de o vegetație luxuriantă. Toți laureații erau preocupați să-și găsească o poziție cât mai bună, mai în față, dar eu așteptând aranjarea în cadru am trăit cea mai minunată experiență. Lacul semăna uimitor cu Lacul Albastru al lui Eminescu, parcă o vedeam aievea pe Veronica Micle cum se plimba îndrăgostită pe malul lacului. Era îmbrăcată cu rochie de triplu voal albastră ca nemărginirea cerului acoperită cu o pelerină aurie încălțată cu pantofi precum condurii Cenușăresei aștepta de veacuri nerăbdătoare, înfiorată de dragoste iubitul.
    Luceafărul poeziei românești marele Eminescu, a venit într-un târziu când soarele a început să apună, i-a sărutat tandru mâna diafană apoi s-au pierdut amândoi într-un sărut îmbrățișându-se. Luna drăgaică, hangiță îndrăgostită și ea le ocrotea iubirea în acea seară de taină. Priveam vrăjită cu ochii mirați cum de sub salcia pletoasă plecau cei doi îndrăgostiți îmbrățișați plutind pe apa Lacului Albastru. Timpul a rămas pietrificat în Bărăganul speranțelor, eu, nici măcar nu mai îndrăzneam să respir de mult pluteam, simțeam cum mă inundă, mă pătrunde o dragoste eternă. În mintea mea înfierbântată de atâtea emoții trăite într-un timp relativ scurt dar cu o intensitate maximă luasem locul Veronicăi iar soțul meu Victor Stan, Doc. în Criminalistică, Diplomat în științe juridice cu grad de general, scriitor, poet, romancier, prozator luase locul marelui Eminescu. Eu și el pluteam aievea pe apa Lacului Albastru, deasupra norilor explorând nemărginirea.
      Aș fi visat mult și bine dacă nu mă aducea la realitate Domnul Romeo Tarhon, cu o mână diafană mi-a atins umărul și cu o voce suavă m-a întrebat prietenos:
- Doamna Geta spuneți-mi vă rog la ce oră doriți să plecăm pentru a prinde trenul spre București?
-Eu, uimită de gestul lui tandru m-am trezit din visare murmurând parcă în transă când doriți!
- Nu se poate așa, plecăm în orice moment spuneți dumneavoastră pentru a prinde trenul!
Eram cu poetă din Slobozia, Sandu Roxana-Elena, un mugur de talent deosebit care a luat premiul I la poezie, se grăbea și ea să prindă trenul și de mai multe ori m-a întrebat când plecăm! Ea nu-și putea imagina de ce întârzii atât de mult dar eu, voiam să mai păstrez o clipă doar acest vis minunat.
    Ne-am îmbrățișat cu drag cu majoritatea premiaților și ne-am luat rămas bun cu dorința fermă de a reveni an de an. Domnul Romeo Tarhon a invitat în mașina dumnealui trei poetese printre care și eu, tot drumul a conversat cu noi! Mașina alerga vesel, bărăganul își perinda prin fața geamului imagini, peisaje de vis. Mie mașina mi se părea un cal alb înaripat iar domnul Romeo Tarhon era regele Marii Britanii legendarul Artur, reprezentând idealul cavaleresc atât în război cât și pe timp de pace, eu Guinevere soția regelui. Schimbătorul de viteze pentru mine era sabia Excalibur. Pluteam ca într-un vis ciudat în care aș fi vrut să rămân definitiv. Domnul Romeo ne întreba câte ceva despre activitatea noastră literară dându-ne sfaturi prețioase. Eu, stană de piatră țineam strâns gura închisă de teamă să nu murmur ceva să nu rup acea vrajă minunată. La întrebări răspundeam scurt ca să mă pot întoarce la viața efemeră pe care o trăiam în acel moment sublim.
     Dar cum tot ce este frumos are un început și un sfârșit, am ajuns la Gara de nord  din București unde foarte amabil mi-a coborât bagajul cât se poate de aproape de casa de bilete dându-mi în continuare sfaturi utile(să fiu atentă la portofel, la ora când pleacă trenul la bagaj) apoi mi-a urat drum bun. Dar dumnealui nu știa că geamandanul meu era burdușit de vise color, trăiri și sentimente nemaiîntâlnite!  După ce a plecat dumnealui eu am rămas în gară până la ora 21. 30 când a plecat trenul de la București- Piatra Neamț mare mi-a fost mirarea când m-am uitat la telefon am văzut mai multe mesaje de la domnul Marin Toma, foarte grijuliu m-a întrebat de mai multe ori pe unde am ajuns urându-mi în continuare drum bun. Când i-am transmis că am ajuns acasă dimineața pe la 8 atunci mi-am mulțumit pentru că am participat la acest festival urându-mi numai bine. Drumul a durat de vineri seara la ora 23 până duminică dimineața ora 8, a fost foarte obositor neputându-mă odihni în tot acest timp. Dar a fost minunat aș reface acest voiaj oricând. M-am întors mai bogată cu o diplomă și multe amintiri, trăiri, sentimente pe care nu le voi uita niciodată le voi etala în detail în cel mai ascuns colțișor al inimii mele!