La data de 8 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române (d. 9 mai 1918, Bucureşti).
George Coşbuc s-a născut în Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi a fost un poet, critic literar, publicist (revista "Semănătorul", "Viaţa Literară"), ocazional şi traducător român din Transilvania ("Odiseea", "Eneida", "Divina Comedie"), membru titular al Academiei Române din anul 1916. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără: "Nunta Zamfirei", "Noi vrem pământ!", " Trei, Doamne, şi toţi trei", "Paşa Hassan" sau "Iarna pe uliţă".



Poezia sa aparţine patrimoniului cultural naţional şi, deşi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările şcolare sau populare, creaţia sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrşit şi un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele şcolare nici în ziua de azi.

A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a ţăranilor, e un precursor al mişcării poporaniste şi un tehnician desăvîrşit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice şi de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.

A dat o versiune completă a poeziei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină şi a adaptat prin localizare la sufletul şi mediul ţărănesc Eneida şi Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) şi a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calităţi îl recomandă pentru poziţia pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simţul echilibrului şi faptul că a scos în evidenţă partea solară, idilică, a sufletului ţăranului român.

După moartea unicului său fiu, Alexandru Coşbuc, în vara anului 1915, în apropiere de municipiul Târgu Jiu, într-un accident de circulaţie, poetul a intrat în depresie şi nu a mai putut scrie. Locul în care a avut loc teribilul accident de circulaţie din urmă cu 100 de ani este cunoscut de toţi gorjenii ca „Fântâna lui Coşbuc“. Cu doar câteva luni înainte de a muri (9 mai 1918), George Coşbuc a mai scris o singură poezie: "Vulturul".

http://www.descopera.ro/cultura/14703485-marele-poet-roman-care-nu-a-mai-putut-crea-dupa-moartea-unicului-sau-fiu