Paul Buţă, un gălăţean devenit etnograf din pasiune, a creat peste 2.000 de măşti tradiţionale speciale pentru noaptea dintre ani şi nu numai, pe care le-a purtat prin toată lumea, inclusiv la Carnavalul din Veneţia şi este singurul român care are 12 măşti expuse la Muzeul Omului din Paris.

Nu era gospodărie unde la trecerea dintre ani, dar şi în alte momente importante ale vieţii să lipsească măştile sau mascaţii precum Sarsailă, Baba, Moşul, ţiganca, ţiganul, jidanul, jandarmul, doctorul, felcerul sau popa.

Însă Paul Buţă este unul dintre prea puţinii meşteri populari care nu doar creează măşti tradiţionale, dar le cunoaşte şi simbolismul. Măştile nu se jucau doar ca distracţie la curţile gospodarilor. În primul rând, erau menite să “absoarbă” duhurile rele, fapt pentru care, după terminarea jocului, erau distruse şi aruncate pe foc, pentru purificare.

Mascaţii erau şi cei care sancţionau defectele gospodarilor, ba şi pe cele ale preotului sau jandarmului. Erau gura satului în care nimeni nu voia să intre, unde erau strigaţi hoţii, leneşii, femeile uşoare sau trândave. La adăpostul măştii se spuneau în faţă adevăruri care altfel ar fi fost ocolite.

În plus, gălăţeanul ne-a povestit că tot de simbolistica măştilor e legată şi povestea caprei, pe care o mai vedem jucată poate pe străzi sau unele uliţe, dar nu cu toate măştile şi nici cum trebuie.

Potrivit acestuia, jocul caprei trebuia să spună povestea unui moş care vrea să îşi vândă capra unui evreu, că atunci despre ei se spunea că au bani. Toţi erau mascaţi şi îmbrăcaţi ca atare. Urma o negociere care stârnea hazul, pentru că moşul lăuda capra că dă lapte, că e bună, că nu împunge, dar chiar atunci capra împungea.

Aşadar, cumpărătorul ţipa că e ţap, nu capră şi atunci era îndemnat să o caute la ţâţe. În cele din urmă, ei nu se înţelegeau la preţ şi atunci moşul spunea că mai bine omoară capra decât să o dea degeaba. Îi dădea o ghioagă caprei între coarne şi ea cădea lată.

A realizat peste 2.000 de măşti

Capra nu cade însă ca să stârnească râsul, ci e un obicei precreştin care simbolizează trecerea anului vechi, terminarea lui şi venirea anului nou.

“Aceste obiceiuri s-au pierdut cu timpul”, spune gălăţeanul. Paul a început să facă măşti din nevoie, în 1991, când lucra casa de cultură din Tecuci.

“Voiam să facem nişte obiceiuri din acea zonă, din lunca Siretului. Am mers şi am căutat la bătrânii satului jocuri tradiţionale şi multe dintre obiceiurile despre care ne spuneau, inclusiv de nuntă, de An Nou, Crăciun sau altele, care cuprindeau măşti. Aşadar, ca să punem obiceiurile în scenă trebuia să facem măştile. Dar cine să le facă? Am mers la bătrâni şi mi-au spus exact cum erau făcute ele. M-am întors la ei şi le-am arătat ce făcusem, iar ei mi-au zis unde am greşit şi cum să le îmbunătăţesc şi aşa m-am apucat de ele. Până acum am făcut peste 2.000 de măşti. Am fost la multe expoziţii mai peste tot în lume. Însă numărul celor care fac măşti tradiţionale s-a împuţinat, unii nu mai sunt, alţii s-au lăsat de acest meşteşug. Nu am aici, în Galaţi, nici un ucenic”, ne-a mai spus acesta.