Anul 2000 nu a fost prea bun cu mine. Privind retrospectiv am invatat insa ca anii rai, in general  momentele de cumpana pe care toti la un moment le avem date, nu ne sunt oferite intamplator. Au un rost, un inceput si un sfarsit. Depinde de noi, de providenta, de intelepciunea dobandita cum le vom fi incheiat si mai ales cu ce alegem sa ramanem la final.
M-am intalnit in acel an,  intamplator, cu o cunostinta si din vorba in vorba mi-a recomandat sa ma duc la manastirea Ghighiu, unde se afla o icoana facatoare de minuni.

Am incercat sa ajung la aceea manastire, dar fie pentru ca nu eram pregatita, fie ca nu aveam intr-adevar nevoie, am decis ca la jumatatea drumului sa fac cale intoarsa.
Am ajuns acolo, mult timp dupa acel an fatidic 2000, intr-o sambata, zi torida de vara.   Manastirea Ghigiu, ca mai tóate manastirile de maicute, odata ce i-ai pasit pragul te fura din lumea ta mireana pentru a te invalui  intr-o lume dominata de armonia florilor, a linistii depline, a decentei, a soaptelor, a unui Dumnezeu desi discret totusi omniprezent in fiece firicel de iarba.
Pentru a ajunge la bisericuta mica, care la aceea vreme adapostea icoana facatoare de minuni si se deschidea enoriasilor doar in zilele de duminica,  am facut un tur al bisericii mari, strajuita de jur imprejur de chiliile in stil brancovenesc, vopsite in alb curat si inveselite de flori, o bucurie de mirosuri, culori, forme, ireale.  Am intalnit o maicuta si mi-am incercat norocul.
-    Maicuta te rog deschide-mi si mie biserica sa ma inchin.
-    Nu eu am cheile, dar du-te la maicuta (…) si roag-o pe e asa te ajute.
Asa am si facut. Maicuta care tinea cheile mi-a deschis bisericuta. Nu am zabovit mult in fata icoanei, afara erau temperaturi caniculare, iar eu nu voiam sa o tin  pe batrana maicuta invesmantata in negru, o vesnicie in bataia unui soare dogoritor. Am stat insa mult cu ea, in pridvorul chiliei ei pana la asfintitul soarelui, ore in sir, fara sa ma chinuie caldura, fara sa-mi fie sete de apa. Setea de cunoastere a acelei maicute, o revelatie,o poezie vie,  imi anula orice alte dorinte, nevoi, ganduri. Maicuta terminase facultatea de filologie, avea o insusire oratorie cum rar mi-a fost dat sa intalnesc, o adevarata enciclopedie, o fiinta cuceritoare. Traise doar in manastire, dar nimic din ce se intampla in afara zidurilor lacasului sfant nu-i era strain. Era la fel ca noi toti ceilalti ancorata in realitatile cotidiene, doar ca ea-l alesese inainte de tóate, pe Dumnezeu.
-    Maicuta, am sa vin sa te mai vad, i-am spus la despartire
-    Du-te sanatoasa, eu te-astept.
Si eu n-am mai venit.
Dupa ani, intr-o friguroasa zi  de februarie, cand contrar obiceiului, la ora 17:00 dormeam, m-am trezit brusc, hotarata fiind, in ciuda planurilor ce ni le facusem, sa ma duc sa o vad pe maicuta. M-am imbracat in graba si fara nicio lógica am plecat spre manastirea Ghighiu. Se innoptase de-a binelea cand am ajuns eu la manastire, chiliile erau cufundate in bezna de nepatruns a intunericului, dar biserica mare era deschisa pentru slujba de seara. Mi-am reprimat dorinta de a o mai vedea pe maicuta, careia ii uitasem si numele; era indecent de tarziu, asa ca m-am rezumat in a ma aseza pe o strana din biserica, alaturi de o sateanca, o mai veche cunostinta a locului,  am descoperit ulterior. La un moment dat o maicuta s-a apropiat de vecina mea. Fara sa vreau le-am auzit conversatia.
-    Dumnezeu s-o odihneasca. Era de la 18 in manastire…facea 84 de ani.
-    A murit maica stareta? am intrebat eu, sarind  ca arsa
-    Nu, a murit maicuta Lucretia care tinea cheile bisericutei. Daca vreti sa va luati rams bun, o puteti face acum, e in bisericuta. Maine o inmormanteaza.
Nu stiam ca nu fusese stareta. M-am dus sa-mi iau ramas bun si sa-mi cer iertare ca nu m-am tinut de cuvant, sa o revad cat mai  era inca  in viata.
 “Coincidentele sunt momentele in care isi face simtita prezenta Dumnezeu” a spus un intelept. Maicuta Lucretia nu a plecat inainte de a ma chema sa ma vada, pentru ca Dumnezeu lucreaza cu si prin oameni. Mult prea tarziu  i-am auzit eu chemarea…
Maicuta iarta-ma!