Baia Mare, reşedinţă şi municipiul, este un oraş modern, străbătut de râul Săsar, în care turistul are ce vedea. În primul rând,  ca să pătrundă în tainele meleagurilor maramureşene, el trebuie să viziteze Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, ca o Uvertură a ceea ce va descoperi în aceste ţinuturi unice în ţară. Apoi să colinde împrejurimile, aventurându-se până la Baia Sprie şi Mina Şuior sau să-şi îndrepte paşii către barajul de contraforţi, adevărată artă a hidrotehnicii româneşti, şi să parcurgă conturul ondulat al lacului Firiza, străjuit de culmile joase ale munţilor şi pădurile bogate de foioase şi răşinoase.

La coada lacului descoperi Valea Neagră, iar de acolo soseaua urcă în serpentine la una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din Munţii Gutâi, Staţiunea Izvoarele.
Ca să treci Munţii Gutâi în partea cealaltă a Maramureşului, urci serpentinele până la Motel Pintea Viteazul, unde vei afla şi mormântul haiducului. În depărtare se ridică impunătoare către cer o imensă piatră. Este vestita Creasta Cocoşului  cu o vegetaţie săracă de arbuşti la bază şi care are forma unei creste de cocoş, de unde îi vine şi numele.
Călătorul poate să-şi acorde câteva ore şi să ajungă măcar până la poalele sale. Cei curajoşi se pot aventura pe creasta colţuroasă şi sinuasă a giganticei stânci, de unde au o panoramă superbă în toate direcţiile.
Legenda spune că potera pornise pe urmele haiducilor lui Pintea Viteazul. Aceştia s-au retras pe muchia stâncoasă ce se înalţă deasupra masivului. Potera a luat urma haiducilor şi a urcat după ei pe acele colţuri ascuţite de piatră. Atunci Pintea cu voinicii săi şi-au dat drumul pe partea opusă, în hău. Legenda spune că ceata de haiduci a alunecat pe piatră până la poale şi atât căpitanul cât şi o parte dintre ei au scăpat cu viaţă.
    Din pasul Gutâi şoseaua coboară spre Mara de unde traseele se ramifică în mai multe direcţii, spre staţiunea Ocna Şugatag, valea Izei cu farmecele sale pitoreşti sau spre Sighetul Marmaţiei unde se găseşte unul dintre cele mai importante muzee de etnografie şi folclor, mărturie a tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor strămoşeşti.
    Ţinutul Maramureşului este vestit prin porţile înalte specifice zonei pe care meşterii sculptori în lemn le modelează cu diferite motive tradiţionale. Aceşti meşteri populari au un talent şi o răbdare de fier ca să redea cu dalta şi ciocanul propriile lor sentimente, crezul lor  exprimat în motive florale sau cel mai des întâlnit, motivul soarelui. Măreţia şi somptuozitatea acelor porţi ornate cu armonie, simetria şi echilibrul formelor redau cu măiestrie şi graţie motivele florale. Ei poartă datina strămoşească şi transmit generaţiilor viitoare ceea ce oraşele în efervescenţa modernismului au pierdut în decursul anilor.
    Pe aceste meleaguri nunţile au un ritual aparte, iar de sfintele sărbători de iarnă colindătorii satelor, de la mic la mare, cutreieră pe uliţe în costume naţionale. Zona Maramureşului şi cea a Bucovinei sunt renumite pentru alaiul sărbătoresc cu care întâmpină Crăciunul şi Anul Nou dar şi ritualul sacru al căsătoriei.    
Din Sighetul Marmaţiei se ajunge la Săpânţa, pe malul stâng al Tisei, râul care desparte două ţări, dar şi un teritoriu care cândva reîntregea întreaga zonă a Maramureşului...
La Săpânţa se află „Cimitirul vesel”, unicat nu numai în România ci în întreaga lume. Nu degeaba străinii l-au postat pe primul loc într-un top mondial. Crucile de lemn de pe morminte sunt pictate cu scene din viaţa persoanelor înhumate şi epitafe hazlii despre viaţa celor ce se odihnesc acolo. Anual mii de turişti din întreaga lume îşi dau mâna  în acest loc.
Localitatea Săpânţa este o aşezare ţărănească în care predomină vestitele porţi maramureşene, dar şi prin ţinuta sărbătorească a bărbaţilor care se plimbă în grupuri, îmbrăcaţi în pantaloni de culoare închisă sau în iţari albi şi purtând pe cap pălărie neagră. Femeile, în alte grupuri, roşii în obraji, poartă basmale pe cap, fuste largi şi creţe. Aproape la fiecare gospodărie pe prispa casei sunt expuse cuverturi din lână ţesute cu măiestrie în războaie ţărăneşti. Unele sunt într-o singură culoare, altele în mai multe culori, frumos îmbinate şi armonizate cu diverse motive florale. Alături găseşti diferite obiecte de artizanat, iar dacă doreşti să pătrunzi în locuinţa lor şi să vezi cum arată un război de ţesut, localnicii te invită cu plăcere, mândri că opera lor este admirată şi recunoscută nu numai de conaţionali dar şi de străini.
Tot în această zonă nordică se află Biserica Săpânţa-Peri, construită din lemn, unde au ocazia să admire cea mai înaltă biserică de lemn din lume cu o înălţime totală de 94 metri, întrecând chiar Statuia Libertăţii din New York, S.U.A.
    Din acest colţ de rai, spre vest, se desfăşoară Ţara Oaşului, cu un folclor şi costume populare aparte de celelalte zone ale ţării. Aici bărbaţii nu poartă iţari ci pantaloni largi ca nişte fuste puţin mai lungi de genunchi. Din Săpânţa te poţi întoarce la Sighetul Marmaţiei şi de aici să-ţi continui excursia pe Valea Vişeului sau pe Valea Izei, unde rămâi impresionat de ospitalitatea localnicilor şi de bisericile din lemn de la Bârsana, Rozavlea, Ieud, Bogdan Vodă, Săcele cu atelierul de ceramică, monumentul istoric de la Moisei al sculptorului  Vida Geza închinat celor 29 de români ucişi de hitlerişti. De aici, trecând prin orăşelul Borşa se urcă la Complexul Turistic Borşa, aflat la poalele masivului Rodna.
Urmând traseele turistice marcate turistul cu rucsacul în spate urcă în Munţii Rodnei la vârful Pietrosu care veghează deasupra înălţimilor ca un străjer la hotarul dintre Ţara Maramureşului şi Bucovina.
Şi dacă tot ai ajuns în aceste ţinuturi mirifice, trece prin pasul Prislop în ţara lui Ştefan cel Mare...