Singurătatea e cel mai bun prieten al omului. Ea te primeşte atunci când te trădează prietenii. Ea te primeşte atunci când te părăseşte iubirea.  Ea te însoţeşte atunci când eşti singur.  Ea îţi dă liniştea atunci când ai nevoie de ea. Te protejează în meditaţii, te purifică şi te atenţionează atunci când ai mers pe un drum agitat şi greşit. Am spune că e cea mai fericită cale de a trăi. Depinde numai de noi cum împăcăm sigurătatea cu integrarea în societate, cât luăm din fiecare.

Pot spune că am fost mai fericit în lipsa iubirii sau în prima variantă a iubirii platonice,  dar lumea şi viaţa e dificilă, iubirile şi complicitatea prieteniilor te solicită, te chinue, te lovesc şi zdrobesc acolo unde doare mai tare. De aceea am preferat totdeauna singurătatea în detrimentul societăţii. Pot spune că am fost singur o viaţă întreagă deoarece şi în mijlocul celor mai fervente activităţi tot singur m-am simţit. E greşit să ai convingerea în mijlocul unor vâltori să crezi că nu eşti singur. Viaţa alături de câţiva sau cineva nu îţi dă o garanţie că nu eşti singur. Tot în spatele tău stă singurătatea şi responsabilitatea. Totul e doar imaginar şi nimc sigur. Da pot zice că am o experienţă în acest domeniu şi îmi place că mă simt tot timpul singur în felul acesta nu arunc responsabilităţile la alţii. Uneori când eşti singur atunci eşti mai bogat deoarece chiar în doi trebuie să cedezi din autonomia ta şi nu mai poţi fi chiar tu cu liberul tău arbitru. Şi odată te cuprinde aura singurătăţii nu te părăseşte niciodată, devine dublura ta. Cred că e rară şanşă cine poate scapa de singurătate sau e numai ceva intuitiv. Şi apoi viaţa îţi poate oferi oricând posibilitatea să rămâi singur chiar dacă crezi că nu vei gusta niciodată din acel pahar dar şi invers, speranţă, noroc, destin pot veni oricând. Echilibrul, frumuseţea, culorile, zâmbetul, vin din interiorul nostru. Cei care îşi asumă singurătatea sunt în plinătatea lor. Totdeauna se vor simţi protejaţi  de a doua jumătate  fie că o au, fie că nu o au. Speranţe şi sănătate şi toate vor fi la modul suficient, bineînţeles mentalul să ştie să suporte şi să selecteze lucrurile.