Mă întrebam cum îi poți explica unui străin cuvântul dor, ce să spui ca să-l poți descrie, cum poți încropi din cuvinte o definiție a lui când nu-i poți cuprinde marginile între zării, când muzica nu are destule note ca să-l cânte, când norii n-au destule lacrimi ca să-l plângă și nici mările vaduri destul de largi să le cuprindă.

Cum să-i spui unui străin ce înseamnă dorul de țară când ești în curtea lui dorintu-ți să fii într-a ta, dorindu-ţi să ştergi de pe hartă distanţele doar cu simplă mişcare a mâinii, cum?

Cum să-i explici dorul de părinți ca pe o dorință de a-ți înfășa inima în căldura binecuvântării lor, o protecţie împotriva vicisitudinilor vieţii, ca pe curgerea sângelui în vine ce-ţi face inima să bată?

Alt Regat? Veţi întreba stând atârnaţi deasupra aurei mele, admiţând că ea mai există, vai mie, asemenea sabiei lui Damocles? Da, încă un regat şi nu unul oarecare ci unul la care cotizăm cu toţii pentru a-l susţine material, drept mulţumire că această descoperire epocală ne-a schimbat definitiv viaţa şi influenţează mersul societăţii într-un sens greu de contracarat. Vă las pe voi, Deveniţi Doar Numere Cumulate Ale Institutului De Statistică Planetară, să vă pronunţaţi despre rolul micului ecran asupra calităţii vieţii noastre… trupeşti. Prefer să nu pronunţ substantivul suflet fiindcă el a fost golit de conţinut de către unii semeni ai noştri care nu au fărâmă de … iarăşi era să-l invoc!

   „Viteaz în războaie, muncitor şi liniştit în timp de pace, apărător de adevăr, glumeţ şi senin, drept şi bun la inimă ca un copil, poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie.”

(Mihai EMINESCU, Mss. 2257, 415 v.)

În Mss. 2257, fila 58, Eminescu şi-a notat cinci prelegeri publice pe care intenţiona să le ţină în Maramureş, lărgind astfel cu mult programul Junimii, în cadrul căreia, la 14 martie 1876, în sala Universităţii din Iaşi, poetul ţinuse conferinţa Influenţa austriacă asupra românilor din principate

                     Dacă ar fi să fiu chestionată pe stradă în legătură cu numele ţării, de vreun reporter măsurător al pulsului stradal, i-aş răspunde: Da… se necesită o schimbare, propunându-i darnic variantele mele. Nimic nu mi se pare mai intelectual spre… trendy decât întrebările pline de capcane adresate, de către reporterii de teren, unei mulţimi grăbite să prindă autobuzul, vreo coadă la plata impozitelor, la plata facturii RDS, EON-Gaz, Romtelecom, Orange, Cosmote şi Vodafone. De întrebări stupide se bucură şi semenii aşezaţi răbdători la o coadă răsucită la plăcintă, la una potrivit de lungă din faţa tonetei cu îngheţată sau cei doritori de covrigi cercetaşi sau gogoaşe înfuriate. Toate aceste întrebări încrucişate vor să demonstreze precaritatea nivelului cultural al românilor. Ele curg spre mulţimea pestriţă dinspre nişte mass-media

Pentru că adevărul doare, şi noi nu suntem aşa de puternici încât să-l înfruntăm, sau cel puţin nu vrem să fim. Partea tristă e că nu suntem în stare să facem faţă realităţii, ne minţim pe noi şi-i minţim şi pe alţii; cântărim fericirea, când de fapt ştim foarte bine că ea nu se vinde la kilogram.

Să minţi e inevitabil, fie că vrei sau nu. Diferenţa nu constă în gravitatea minciunii, ci mai degrabă în scopul pentru care a fost spusă. De multe ori ne simţim obligaţi să minţim şi credem că facem un bine celui de lângă noi, pentru că există întrebări ale căror răspunsuri sunt legate de minciuni, uneori ca să sune mai frumos, alteori pentru a ţine ascuns adevărul, în scopuri nobile, sau măcar bune, desigur.