Viața economică a Transilvaniei a purtat de-a lungul mai multor secole amprenta puternică a instituției breslelor, care, deși a suportat numeroase transformări survenite atât din interior, cât și ca urmare a unor acțiuni externe, a reușit să treacă peste toate vicisitudinile și să supraviețuiască în această formă până la începutul deceniului opt al secolului al XIX-lea.
    Apărute din necesități economico-sociale, aceste asociații profesionale alcătuite din meșteri calificați din aceeași branșă sau din branșe diferite, au fost atestate pentru Transilvania încă din secolul al XIV-lea, deși cu o oarecare întârziere raportat la cele din centrul și apusul Europei, care au constituit modele de organizare.

Sunt ferm convinsa ca daca griul ar fi fost metal si nu culoare, insusi Mendeleev ar fi avut dificultati  in a-i descoperi multiplele valente, nu mai spun de fizicienii care s-ar fi uimit de calitatile-i bipolare de netaguit.
Intr-un top al caracterizarii comunismului printr-un cuvant, griul ar fi ocupat in sondaje un loc de cinste, ar fi reprezentat chintesenta. Pentru majoritatea contemporanilor cu regimul comunist, griul intruchipeaza saracia, tristetea, frigul, izolarea de lumea civilizata, ingradirea, limitarea libertatilor, resemnarea, renuntarea…

Numele ebraic „Tobiia”, preluat în greacă prin „Tobias”, înseamnă „Iahve este bun”; numele lui se întâlneşte şi în scrierile de la Qumran şi mai poate însemna „om din Tob”, o regiune aramaică din estul izvoarelor Iordanului.
Tobia este tânărul protagonist al cărţii omonime, o scriere tardivă a Vechiului Testament, compusă direct în greacă. Tobia este fiul lui Tobi sau Tobit, dar în Biblia latină se foloseşte pentru amândoi numele Tobia.

La Ninive

Tobi era un iudeu pios şi fidel faţă de Legea Domnului, din tribul lui Neftali, în Galilea. După căderea regatului din Nord, în 722 î.C., el a ajuns împreună cu soţia Ana şi fiul Tobia între israeliţii exilaţi în capitala asirienilor Ninive, pe fluviul Tigri.

Ani de zile, ca istoric, m-au frământat cauzele sau motivele pentru care Curtea imperială de la Viena nu l-a recunoscut pe Avram Iancu ca erou şi apărător al intereselor Austriei în Ardeal. Am citit, cred, aproape toată bibliografia despre Avram Iancu şi nu am găsit nicio explicaţie istorică logică despre comportamentul deplorabil şi nerecunoscător al austriecilor faţă de Avram Iancu, care în timpul evenimentelor din 1848/1849 a fost singurul din Transilvania care a apărat cu arma în mână, pe lângă drepturile naţionale ale românilor şi interesele Coroanei Habsburgice în faţa revoluţiei maghiare care rupsese Ungaria de Austria şi încorporase Transilvania la ţara Coroanei Sfântului Ştefan. Când guvernul Lajos Kossuth l-a adus pe destoinicul general polonez Jozef Bem în slujba revoluţiei maghiare din Ardeal, trupele imperiale austriece în frunte cu generalul Puchner fugiseră ca potârnichile din provincie.

Avram Iancu este un simbol pentru românii din Transilvania. Alături de Horea şi de episcopul unit Ioan Inochentie Micu Klein, Avram Iancu înseamnă jertfă pentru libertăţile politice ale românilor ardeleni. Devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice încă din timpul vieţii, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania. Sentimentele nu trebuie totuşi să umbrească adevărul istoric. Iar în legătură cu Avram Iancu şi cu evenimentele din 1848-1849 din Transilvania istoricii nu s-au sfiit să construiască mituri.

Revoluţie sau contrarevoluţie românească în Transilvania în 1848-1849?

Conform majorităţii definiţiilor, revoluţia este o schimbare radicală a sistemului de guvernare printr-o mişcare populară,  adesea prin forţă.