O nouă ediție a Simpozionului “Cultură și civilizație românească în Maramureș” s-a desfășurat în acest final de săptămână la Săliștea de Sus.
Manifestarea face parte din cadrul proiectului “Descoperă cadrul natural și antropologic maramureșean” și cuprinde o serie de comunicări dedicate culturii și spiritualității românești, dar și expoziții de pictură semnate de Felician Săteanu. Totodată, a fost lansată și publicația “Cultură și civilizație românească în Maramureș”, vol. VII, publicație care conține comunicările edițiilor anterioare.

Baia Mare, reşedinţă şi municipiul, este un oraş modern, străbătut de râul Săsar, în care turistul are ce vedea. În primul rând,  ca să pătrundă în tainele meleagurilor maramureşene, el trebuie să viziteze Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, ca o Uvertură a ceea ce va descoperi în aceste ţinuturi unice în ţară. Apoi să colinde împrejurimile, aventurându-se până la Baia Sprie şi Mina Şuior sau să-şi îndrepte paşii către barajul de contraforţi, adevărată artă a hidrotehnicii româneşti, şi să parcurgă conturul ondulat al lacului Firiza, străjuit de culmile joase ale munţilor şi pădurile bogate de foioase şi răşinoase.

        Singurătatea e cel mai bun prieten al omului. Ea te primeşte atunci când te trădează prietenii. Ea te primeşte atunci când te părăseşte iubirea.  Ea te însoţeşte atunci când eşti singur.  Ea îţi dă liniştea atunci când ai nevoie de ea. Te protejează în meditaţii, te purifică şi te atenţionează atunci când ai mers pe un drum agitat şi greşit. Am spune că e cea mai fericită cale de a trăi. Depinde numai de noi cum împăcăm sigurătatea cu integrarea în societate, cât luăm din fiecare.

III.Problema răului

3)Problema răului fizic
În principiu, răul fizic nu este consecința directă a libertății umane. Dar chiar dacă admitem că libera alegere (mândria, nechibzuința, necumpătarea etc.) este cauza unor rele fizice, totuși, cum se explică gratuitatea atâtor suferințe umane (boli, cataclisme naturale, răni provocate de semeni) și de ce o Ființă absolut perfectă îngăduie să existe, măcar în cazul pruncilor nevinovați, atâta suferință nerăscumpărabilă?

Sunt mulţi germanii care cred că ceea ce s-a petrecut la Bucureşti în ziua de 23 August 1944 a fost momentul decisiv în pierderea celui de al 2-lea război mondial. Mulţi sunt şi germanii care nu ştiu nimic despre ziua de 23 August 1944. Pe scurt, pentru cei care nu cunosc subiectul, vom rezuma mai jos semnificaţia şi consecinţele celor petrecute la Bucureşti în ziua de 23 August 1944, cu intenţia deschis asumată de a demonstra cât este de falsă ideea unor germani că (1)„la 23 august 1944 românii i-au trădat pe nemţi”, că (2)„dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 şi luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puţin şase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemţeşti”, iar soarta războiului ar fi fost alta.