Când spui Limba cea Română spui Eminescu sau mai bine zis când spui Dor de limba română spui Dor de Mihai Eminescu. Se apropie data de 31 august, dată la care Limba Noastră este sărbătorită atât de românii de dincoace, cât şi de cei de dincolo de Prut. În România, Ziua Limbii Române a fost adoptată de Parlamentul României prin Legea nr. 53 / 2013, zi când va fi arborat drapelul României, când se va intona Imnul naţional de către autorităţi şi instituţii publice.

La Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare pe lângă acestea toate se organizează colocvii şi sesiuni ştiinţifice privind limba română ca fiind o componentă fundamentală a etnicităţii noastre, un semn că suntem urmaşii daco-romanilor, o comoară care nu are vreun preţ de vânzare-cumpărare sau închiriere.
Dumnezeu le rânduieşte atât de frumos, atât de bine, încât zilele trecute am intrat în posesia unei cărticele – „Dor de Eminescu”, Verguleasa, Editura Kitcom, 2017, autor NICUŢĂ IOAN LUNGU. Deşi este o carte cu şase poeme: „Destin”, Dor de Eminescu”, Ziua Luceafărului”, „Un Luceafăr... pe pământ”, „Eminescu”, „Remember Eminescu”, de doar 55 de pagini, între coperţile ei se poate vedea sufletul mare al autorului vâlcean, dragostea şi admiraţia sa pentru cel mai mare poet al românilor.
Versurile lui au ceva din specificitatea şi originalitatea operei eminesciene, şi am să exemplific acest lucru: „Vreme trece, vreme vine / Eminescu-i printre zei, / Ne cuprinde dor de tine / Cu parfum din flori de tei. // Parcă se-nfioară codrul, / Ramurile stau căzute, / Poate c-a sosit sorocul / Fruntea azi să o sărute” (Dor de Eminescu) sau „Pe lângă plopii fără de sfârşit, / Îşi plimbă pasul orice muritor, / Gândind că Eminescu i-a iubit / Le cântă azi, romanţa ta de dor. // Ai aşezat „sfios o «floare-albastră» / Ca o minune sfântă-ntre minuni, / Când „a murit iubirea noastră”, / S-a stins încet, opaiţul unei lumi” (Remember Eminescu).
Poetul Nicuţă Ioan Lungu ştie că limba română este dovada cea mai palpabilă a continuităţii noastre ca neam în mirificul spaţiu mioritic şi are conştiinţa românului simplu, dar autentic, asemeni Poetului Stelar: „Ai pus cuvintele prin vers / Cum lumea nu-nţelege, / Păşind încet spre Univers / Într-un destin de rege. [...] // Când versului ai pus fior / Să ţină lumea trează, / Nemuritor cuvânt de dor / În veacuri se visează. [...] // Din gândul tău se naşte cânt / Ce-a coborât prin ceruri, / Şi-aduci lumină prin cuvânt / Vremelnicelor neguri” (Eminescu).
De remarcat clasicismul versului, amprenta eminesciană în toate cele şase poeme, cu precădere în poezia „Remember Eminescu”, în care face o radiografie, o trecere reuşită prin poemele poetului din Ipoteşti: „«Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie» / Glasul răspicat pe-al libertăţii dor, / «Fraţii tăi trăiască numai în frăţie» / Adevăr grăit-ai spre al tău popor. // «Iar când voi fi pământ în liniştea serii / Săpaţi-mi un mormânt la marginea mării, / Nu voi sicriu bogat, / Cântare şi flamuri / Ci-mi împletiţi un pat din tinere ramuri.» // Nu vei rămâne-n colb de cronici / Te vom slăvi de-a pururea în veac, / Chiar de se nasc şi mulţi ironici, / Maculatura lor e pulbere în vrac”.
În prefaţa cărţii, prof. dr. Mihaela Rădulescu scrie despre Nicuţă Ioan Lungu: „Versurile ovaţionale scrise de poetul vâlcean fac dovada cunoaşterii riguroase a operei eminesciene, deoarece conţin, în subtext, elemente ale dimensiunii imaginarului poetic eminescian. Pot fi receptate ca un «refresh» sau un „remember” al poeziei eminesciene.”
În „Cuvânt înainte”, prof. Dan Şalapa consideră că volumul lui N. I. Lungu este: „[...] nu doar un instrument de rememorare a personalităţii eminesciene şi a creaţiei sale poetice, ci şi un reazem pentru oricare dintre noi dacă simţim vreo adiere de rătăcire, vreun nor otrăvit în dreptul Stelei Nordului, vreun gând străin strecurat între gândurile incubate în fibra naturală a ceea ce numim spaţiu românesc... Nu trebuie să ne temem de a afirma identitatea naţională alături de identitatea eminesciană, dar nici nu trebuie să facem din asta o pereche de ochelari de cal şi să nu mai vedem lumea în schimbarea ei, în necesara sa primenire, aşa cum nici nu trebuie să ne ferim sau a ne ruşina de devenirea în specificul acestei duble identităţi, Patria şi Eminescu”.
Scriitorul Nicolae Nistor subliniază: „Poezia lui Nicuţă Ioan Lungu are amprenta eminesciană de necontestat. Acest volum este un omagiu adus cu sinceritate şi smerenie genialului poet naţional şi universal, Mihai Eminescu. Nimic din ce scrie Nicuţă Ioan Lungu nu este artificial, este mai degrabă rodul unei muzicalităţi transmise de marele poet unui poet talentat, care mânuieşte atât de uşor versul clasic. Nicuţă Ioan Lungu confirmă astăzi calitatea versului său, devenind un poet în care am deplină încredere”.
Prin limba română glăsuim cu părinţii, bunicii şi străbunicii noştri şi cu cei care ne vor urma. Nicuţă Ioan Lungu a dorit, prin acest volum, să-şi arate dragostea nemărginită faţă de Limba română şi faţă de cel care a ştiut să valorifice cel mai bine filoanele ei: Mihai Eminescu! Felicitări!