Volumul de poezie “Viaţă într-un pumn de lacrimi”, al Letiției Vladislav, a apărut la editura Grinta, 2016, în colecția Poezia 9, sub egida Asociației Culturale Direcția 9. Acest volum de debut adună mai multe “poeme fără titlu”, simple și curate la fel ca niște lacrimi.

Limbajul poetei Letiția Vladislav e unul simplu, nepretenţios, iar alăturări aparent obișnuite de cuvinte duc la imagini inedite și emoționante, așa cum este chiar poemul de la început:

„…iar tu, frumoaso,/ cu miros de salcie în trup,/ ai uita/ o secundă,/ mândria animalului tânăr/ și puternic,/ devenind fragilă și gingașă/ femeie...” ( pag. 7) Poemele sunt fără titlu, într-adevăr, dar asta le scoate în evidență cumva, imaginea de simplitate persistând într-un mod subtil, la un nivel la care fiecare cititor își poate construi propriul titlu din senzația resimțită citind fiecare text.

Poezia Letiţiei Vladislav este cea a iubirii pierdute, tristeţii suave, dar şi a singurătăţii deznădăjduite. Tema centrală se poate axa pe ideea de dor permanent, de pierdere: dorul după bărbatul iubit, dorul de țară (poeta locuind de mult timp în Spania), și, de ce nu, dorul după viața care a trecut. (Toamna este o recurență în poeziile Letiției Vladislav.) Metaforele îşi au sursa în special în elementele naturii: anotimpuri, ploi sau zăpezi, contopirea cu natura fiind resimţită ca o sursă de fericire şi de linişte. Trupul omenesc este efemer şi se pierde în imensitatea stihiilor, resimţindu-şi pe deplin zădărnicia. Citim astfel versuri de o minunată forță: „Cândva/ voi curge ca un râu de munte,/ izbindu-mă de pietre,/ în rădăcini icnind,/ ca șarpele de apă/ alunecând spre maluri/ sub blânda rază-a lunii/ pe pielea mea zvâcnind…” (pag. 74) Unul dintre animalele simbolice care se regăsește în această poezie este lupul, prezența sa conferă putere, dar și multă singurătate, imaginile asociate cu lupul devenind astfel dureroase: …Cândva o să mă duc/ și nimeni nu va plânge.../ poate lupii de-acasă/ vor urla, noaptea, la lună/ mirosind/ în pământul proaspăt/ o singură pată de sânge... (pag.8)

Iubirea pare a construi insule vii în acest peisaj liric al pierderii, dar e o iubire pentru un absent, care revine periodic în vise sau sub forma unei fantome dragi. Adesea această revenire a bărbatului iubit este sursă de suferinţă şi de presimţire a propriei morţi: „…Anii mei mă trag în groapă,/ tu ești dus, nu-i poţi opri,/ mai trăiesc, mai simt vulcanul/ între sâni și trandafiri”. (Pag. 76)

După cum se poate observa, revenirea celui plecat, dispărut, este și o sursă de erotism, fiorii dragostei încă există chiar dincolo de mormânt de parcă iubitul ar trăi în continuare acel vis, nedespărțit decât printr-o graniță aproximativă, asemenea unui Zburător. Actul erotic are loc acum tot prin intermediul naturii, cea care mijlocește apropierea între cei doi iubiți, ochii verzi ai iubitului sunt uneori o pădure de nepătruns, iar trupul lui încălzește sau dogorește printre stele, adie cu vântul, sărută rece ca gheața sau ca focul: „Timbrul vocii tale/ nu l-am uitat,/ adânc precum cerul/ acoperit de stele,/ suav ca sărutul,/ fierbinte păcat...”(pag.13) sau „…Ochii tăi verzi/ îmi acoperă trupul,/ îmi mângâie nopţile/ cu șoaptele lor,/ surâsul tău știutor/ îmi atinge durerea/ și vreau, vreau să mor/ ca un fum alb,/ ca un zbor năuc de cocor... (pag.18)

Dorul permanent de țară nu este reprezentat în poezii în mod clasic ca un exil, ci ca un paradis pierdut, ca un tărâm al tinereții veșnice și al unei copilării pierdute.

Poeta Letiţia Vladislav are în poeme imagini delicate, eterice, însă această delicateţe capătă uneori o forţă aparte, poate din tragismul singurătăţii, poate din faptul că poeta simte că nu mai este nimic de pierdut? În încheiere citez chiar unul dintre poemele dragi mie din această carte:

***

Ce avem de pierdut

în afara acestei iubiri?

Primăvara asta

are gustul mierii,

mincinoasa pasăre a singurătăţii

strigă în noi,

soarele-a rămas

printre crengile unui mesteacăn

aproape uscat,

deasupra cerul

kilometrii albaștri,

primăvara asta ticăloasă,

ce avem de pierdut

în afara iubirii?

(Pag. 47)