Undeva la mijlocul timpului se află un anotimp mai greu definibil şi declarabil. Doar atunci când atingi cu pana sâmburele său magic, simţi că e împlinire a visului cu realitatea. Vigoarea tinereţii grăbite se îmbracă de gală cu înţelepciunea predefinită, subînţeleasă, motivată.
           De la idee îndelung lucrată la imagine indivizibil reflectată şi refractată e acel pas care odată şi odată trebuie făcut.

Pentru un autor serios cel mai greu este să scrie pentru copii. Ei sunt un barometru exact al operei care nu greșește și nu minte niciodată. Din acest motiv puțini scriitori se apleacă spre acest domeniu al poveștilor pentru cei mici. Aici cerințele sunt mari. Copii sunt direcți și au aceea candoare care înmoaie inimi. Vă dați seama ce înseamnă să fii scriitor de povești și să vină la tine un pici de 5-6 ani, frumușel și deștept și să te ia la întrebări că de ce zmenul trebuie să fie mereu rău? El nu poate fi bun? Cum să reziști ca autor sau ca om unui astfel de cititor?

Poeta Ligia Dalila Ghinea ne propune cartea de poeme „Clipe”, Editura Century Image,  Braşov, un număr de 65 de poezii, dedicate copiilor ei, Laura Elena şi Robert Gabriel. Nu aflăm nimic despre autoare şi nu are referinţe critice, dar poeziile ei sunt frânturi de gânduri, de viaţă trăită, de regrete la pierderea celor dragi. Şi totuşi „săpând” puţin mai adânc aflăm că Ligia Dalila Ghinea a terminat în 1988 Filologia, este originară din Cetatea Băniei, este la catedră de peste 25 de ani şi participă la Cenaclul literar „Buna vestire” din Miercurea Ciuc, unde locuieşte în prezent.

Când spui Limba cea Română spui Eminescu sau mai bine zis când spui Dor de limba română spui Dor de Mihai Eminescu. Se apropie data de 31 august, dată la care Limba Noastră este sărbătorită atât de românii de dincoace, cât şi de cei de dincolo de Prut. În România, Ziua Limbii Române a fost adoptată de Parlamentul României prin Legea nr. 53 / 2013, zi când va fi arborat drapelul României, când se va intona Imnul naţional de către autorităţi şi instituţii publice.

Noul volum de poezii semnat Ioan Romeo Roșiianu (Scrisori despre demoni și sfinți, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016) este o culegere de epistole versificate adresate (se poate altfel?) Iubitei (cu majusculă -  și nu pentru că ar fi vorba de o iubită abstractă, ideală, intangibilă, ci dimpotrivă - una comună, cu trăiri și pasiuni obișnuite, dar în același timp unică pentru fiecare dintre bărbați luat ca individ, dar fără nume, pentru că doar unul o poate recunoaște pe cea care-i este sortită).
    Iubirea în viziunea lui Ioan Romeo Roșiianu cunoaște două ipostaze: iubirea de Dumnezeu (credința, iubirea absolută) și cea față de persoana iubită, bărbat ori femeie (iubire pământeană, relativă), care totuși nu pot fi despărțite, acestea coexistând.
Atunci când există iubire adevărată între două ființe umane, aceasta este binecuvântată de Dumnezeu: „mi se părea că până și Dumnezeu a fost încântat / că ne-am ținut de mână când cântau bătrânii satului / în catedrala din centru”.